carburant-prix

Patronat: Creşterea accizelor la carburanţi va afecta competitivitatea IMM-urilor la export

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şiu Mijlocii (CNIPMMR) consideră că majorarea accizelor la benzină şi motorină va avea efecte directe asupra IMM-urilor şi va afecta competitivitatea acestor firme pe pieţele internaţionale, a anunţat luni conducerea confederaţiei patronale.

Potrivit CNIPMMR, în urma majorării accizelor la carburanţi „vor creşte costurile de transport ale tuturor IMM-urilor, vor creşte preţurile tuturor produselor şi serviciilor şi va fi afectată competitivitatea IMM-urilor la export, existând ţări în UE cu tarife mai mici la benzină şi motorină”

.„În prezent, preţul benzinei fără taxe în România este pe locul 15 în Uniunea Europeană, cu un cost al benzinei mult peste ţări producătoare de petrol, precum Marea Britanie şi Olanda, dar şi peste ţări precum Austria, Polonia, Bulgaria, iar pentru preţul motorinei fără taxe, România se situează pe locul 17 în Uniunea Europeană ca preţ, mult peste Olanda, Austria, Italia, Polonia, Bulgaria”, notează Consiliul.

Totodată, majorarea accizelor „va afecta creşterea economică şi locurile de muncă, în sectoare de activitate precum export, transporturi, comerţ, industria prelucrătoare şi agricultură”, unde activează foarte multe IMM-uri.

„Potrivit execuţiei bugetului general consolidat pe primele 7 luni, publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, au crescut cheltuielile de personal, cele curente şi cele cu asistenţa socială, concomitent cu scăderea veniturilor din impozitul pe profit şi a încasărilor din TVA şi din accize. În acelaşi timp, au scăzutc sumele primite de la UE în contul plăţilor efectuate şi prefinanţarea, ca şi sume încasate în contul unic (bugetul de stat)”. În acest context, menţionează CNIPMMR, „creşterea accizelor pentru benzină şi motorină nu va rezolva problemele de deficit şi de echilibrare a bugetului”.

Consiliul IMM-urilor aminteşte de întârzieri sau nerealizări ale unor măsuri de creştere a investiţiilor publice şi de susţinere a investiţiilor private în vederea relansării economice, astfel cum evidenţiază şi Fondul Monetar International (FMI), în Raportul din 25 mai 2017: „În contextul unei posibile înrăutăţiri a situaţiei fiscale, Comitetul director al FMI a recomandat autorităţilor române să evite politicile expansioniste, de exemplu majorările excesive de salarii şi pensii”, subliniind „necesitatea reorientării politicilor dinspre stimularea consumului spre sprijinirea investiţiilor, pentru a proteja rezervele şi a creşte în mod sustenabil standardele de viaţă”. Totodată, Consiliul menţionează întârzierea unor proiecte ample de investiţii, a asigurării unei absorbţii corespunzătoare a fondurilor europene şi a creşterii volumului achiziţiilor publice, facilitarea accesului IMM-urilor la contractele de achiziţie produse, servicii şi lucrări şi respectarea termenului legal de plata de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 72/2013.

În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etapte, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>