2

Orăşelul din cartier. Picnic pentru revitalizarea Canalului Morii din Cluj

Cartierele Clujului stau destul de bine la capitolul spaţii verzi, iar Mărăştiul mai are noroc şi de un fir de apă – Canalul Morii, din păcate ignorat de prea multă vreme de comunitate. Situaţia are să se schimbe anul acesta, prin proiectul “Verde pe Canalul Morii”, iar primul exerciţiu pus în practică va avea loc în 6 mai, în zona Scorţarilor – Parcul Farmec. 

Verde pe Canalul Morii este unul din proiectele finanţate de Fondul de Inovare Culturală (FIC), lansat în 2017 de Centrul Cultural Clujean (asociaţie ce şi-a asumat să continue proiectele din dosarul de candidatură al Clujului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, pierdut în faţa Timişoarei). 

Aşadar, o echipă de tineri arhitecți și-a propus reabilitarea zonei cu ajutorul comunității locale, prin salubrizarea, reconversia și accesibilizarea unor spații publice existente. Au pus pe foaie nişte idei, au făcut planşe care să ilustreze cum va fi transformată zona, au bătut la uşile clujenilor din cartier, i-au întrebat ce le lipseşte şi ce i-ar convinge să petreacă mai mult timp în spaţiile verzi de lângă casă, i-au întrebat dacă vor să se implice în implementarea ideilor şi în 6 mai sunt chemaţi la primul exerciţiu: Picnic pe Canalul Morii, cu teatru, muzică, proiecţie de film şi ateliere pentru cei mici.

“În cartierele din Cluj sunt multe spații verzi nefolosite și vrem să le arătam vecinilor că prin implicare, aceste spații verzi se pot utiliza la un potențial mult mai mare”, spun tinerii arhitecți.

Programul evenimentului 

18.00 – 20.00 Picnic pe Canalul Morii. Muzica de Dr. Dj. Arh. Le Xi
Jocuri și boardgames cu Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca
20.00 – 21.00 Insomnia. Teatru de păpuși pentru adulți și copii pregătit și interpretat de Orsolya Gál
21.00 – 22.30 Țestoasa Roșie. Proiecție de film organizată cu ajutorul Cinemobilului

Proiectul Verde pe Canalul Morii beneficiază de o finanţare de 5.000 de euro şi îşi propune să facă mai mult decât evenimentul menţionat mai sus. Cu ajutorul specialiştilor, ideile vor fi discutate şi cele viabile for fi implementate în viitorul apropiat. Descrierea proiectului AICI. 

Alte două proiecte finanţate în 2018 prin FIC prevăd regândirea străzii Molnar Piuariu din Mărăşti şi strada Bucegi – pârâul Calvaria din Mănăştur.

“Prima provocare vizează tema mobilității, iar propunerile au în vedere schimbarea modului în care sunt folosite în prezent spațiile comune din zonele vizate de proiect (străzi, parcări, intersecții, trotuare, spații verzi, garaje, garduri, front de apă etc.); promovarea unui stil de viață activ și în armonie cu preocupările riveranilor; creșterea utilizării facilităților din cartier (spații comerciale, spații de sport și agrement) în detrimentul celor din centrul orașului”, transmiteau reprezentanţii CCC la lansarea FIC.

FIC în 2018: studiu de trafic, conferinţă de Bune Practici în Administraţia Locală şi accelerator de proiecte

În 2018, FIC va realiza și un proiect rezultat din analiza datelor de trafic din Cluj. În cadrul proiectului se vor defini și dezbate o suită de proiecte experimentale la nivel de oraș pe tema viitorului pieței muncii, pentru a redacta un proiect ce va fi depus spre finanțare prin programul european Urban Innovative Actions. Nu în ultimul rând, va vea loc o nouă ediție a “Conferinței de bune practici în administrația locală” și va demara un accelerator de proiecte de inovare socială în oraș.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>