rp feat

O dragoste din liceu a devenit o afacere cu mult dulce

Cel mai greu i-a fost să treacă de la pasiune la afacere.  Entuziasmul l-a împins, la finalul clasei a XII-a, să își ia două familii de albine.  Radu Pandrea e acum doctor în științe, are o afacere cu peste 500 de stupi, merge în schimburi de experiență peste ocean, face cercetare apicolă dar are și un regret: business-ul sugrumă, încet, pasiunea.

”Era o perioadă în care eram dependent de miere. Undeva în clasa a XII-a, spre final, mi-am zis: ” Ce bine mi-ar prinde să am stupii mei!”, asta după ce m-am întâlnit cu un prieten foarte bun, din copilărie, care în perioada aceea  s-a apucat să crească albine. Așa că m-am apucat și eu. Mi-am adus doi stupi de la un unchi de-al tatălui meu și i-am ”plantat” pe o proprietate de-a părinților mei, în Luna de Sus. După primii doi am mai adus încă doi și apoi încă unul. Deci am intrat în iarnă cu cinci stupi. Era 1999. A fost un an foarte interesant, am terminat clasa a XII-a, ne distram, pe atunci erau la modă discotecile. Ne întorceam noaptea pe la 4 de la discotecă și puneam farurile de la mașină pe stupi, îmi puneam masca în cap și mă uitam să văd ce fac albinele. Prietenul meu, care avea și el, tot încerca să mă potolească: ”Lasă-le, mă, să doarmă, să stea liniștite măcar noaptea!”. Eu – nu și nu. Voiam să le văd comportamentul și pe timp de noapte. Deci a pornit totul ca și o pasiune ce s-a transformat în dragoste”, rememorează Radu Pandrea începuturile.

rp 0

Supina a avut o evoluție spectaculoasă. Până la un moment dat… ”Prima iarnă a trecut foarte bine pentru familiile mele de albine. Am avut susținere de la unchiul tatălui meu care m-a sfătuit ce și cum să fac. După această primă iarnă au început dezvoltările, achizițiile. Cam toți bănuții pe care îi aveam – eu am fost dintotdeauna mai econom, mai strângător – îi investeam în apicultură. Nu știam atunci că pasiunea mănâncă bani, nu produce bani. Asta am învățat-o mai în timp. Pe toată periada dezvoltării îmi fixam ținte, target-uri de care încercam să mă țin. Când am ajuns la 10 stupi îmi spuneam că trebuie să am neapărat 12, pentru că se poate ca unul-doi să îi pierd pe timpul iernii. Când am avut 12 stupi mi-am spus că trebuie să ajung la 25. În agust 2000 am ajuns la 31 de familii. Eram mulțumit, îmi depășisem al doilea target, dar această mulțumire a ținut puțin și s-a transformat într-un nou target: 50 de familii. Am ajuns la 64. Știu aceste cifre pentru că a fost pasiunea și dragostea mea”, spune tânărul investitor.

Deși habar nu avea de tâmplărie, își face un atelier și începe să-și construiască stupii cu mâinile lui. ”Până în 2002 aveam cam 70 de familii de albine. În 2001 am achiziționat un teren pe care mi-am amplasat stupina. Am investit și într-un atelier de tâmplărie și l-am echipat pentru producție de stupi, undeva în 2002. Am investit în cherestea iar în 2003 am scos prima producție de stupi din mâna mea: cam 50. Am fost  norocos pentru că am avut o importantă susținere din partea unei persoane, de la început cam până în 2006. În 2004 aveam deja cam către 200 de familii de albine”, povestește Radu Pandrea.

rp 2

În atelier lucra în timpul facultății, mai ales în sesiuni. ”Deci în 2003 am scos prima producție de lăzi făcute cu propria-mi mână. Mi-a plăcut mult cum au ieșit. Era prima mea lucrare în tâmplărie. Până atunci nu pusesem mâna pe scule, dar mai ceream sfaturi de ici de colo, le studiam, le analizam. A durat mult timp: 50 de lăzi le-am făcut într-o iarnă întreagă, în timpul facultății. Țin minte că am reușit să îmi aranjez ca toate orelele dintr-o spotămână să mi le pot comasa în două zile și jumătate – trei. Mergeam la toate cursurile, la toate seminariile. Cred că dacă exista, cu suguranță luam premiul pentru cea mai bună prezență la cursuri, care nici măcar nu era obligatorie, dar le frecventam, ceea ce m-a ajutat foarte mult în timpul sesiunilor, care erau aproape vacanțe pentru mine, căci materia o știam din cursul semestrului. Mai repetam puțin.  Iar în rest, la atelierul de tâmplărie. În 2004 am scos o serie de lăzi foarte bune din care și în prezent mai am câteva. Evident că mi se schimba stilul de lucru în permanență și schimbam și lăzile. A doua serie de lăzi a fost de cam 200 de bucăți. Schimbarea lor am început-o acum 5-6 ani”, rememorează economistul.

În 2006, în plină dezvoltare, intervine ceva și renunță la apicultură. ”Anul 2006 a fost apogeul primei mele părți în apicultură. Aveam deja către 300 de familii de albine. Comecializam toată producția și tot ce vindeam reinvesteam. Dar în acel an a apărut o situație în viața mea care m-a dus la decizia de a renunța la apicultură”, spune Radu Pandrea.

Dar nu a fost punctul final. S-a putut ține departe de albine mai puțin de trei ani. ”După trei ani, în 2009, am revenit la vechea dragoste: am reînceput investițiile în apicultură. Am văzut cam unde se îndreaptă apicultura, cum trebuie făcută. Am pus niște fundamente economice și am încercat trecerea de la pasiune la afacere. A fost o trecere foarte dificilă, pentru că e foarte probabil să îți transformi pasiunea într-o corvoadă. Pasiunea mănâncă bani, o afacere trebuie să producă bani.  E ca și cum ai încerca să treci de la sportul pe care îl practici din pasiune, la cel de performanță. Dacă îți place să alergi, mergi cu pasiune și alergi. N-o să alergi din pasiune cu 11 secunde pe suta de metri. Pentru performanță, însă, trebuie să aloci resurse de toate felurile. Nu dispuneam de un capital foarte mare, cum nu dispuneau la vremea respectivă foarte mulți apicultori ori, în general, investitori în agricultură. Așa că trecerea de la pasiune la afacere a mers lent, mi-a luat câțiva ani obositori. Am dezvoltat și alte compartimente: economic, de vânzări, de producție de utilaje și echipamente pentru apicultură. Astăzi avem și un departament de cercetare: avem în derulare un proiect de cercetare în această perioadă împreună ci Institutul de Chimie și cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Domeniul de cercetare este patologia apicolă”, spune antrepenorul.

rp 1

Acum stupina are între 400 și 500 de familii, în funcție de momentul anului. În iunie-iulie, când e apogeul, recoltării, o familie ajunge undeva la 60.000 de indivizi, iar în perioadele reci, undeva la  15 – 20.000 de indivizi.

Și nu mierea e principalul produs pe care îl comercializează. ”Produsul principal pentru noi este polenul, nu mierea. Polenul uscat sau crud, în funcție de cum îmi cere piața. Mierea este un produs pe care îl obții relativ ușor, dar cu eforturi mari. E un paradox aici, în sensul că mierea e grea, trebuie forță să o manipulezi, să o extragi, să o depozitezi. Stupinele noastre sunt în Căianu, în Suatu, în Palatca. E o zonă mai accesibilă, mai întinsă. Zona de munte este una mai greu accesibilă, cu toate că miere bună se face și la munte. E greu de întreținut o stupină în zona de munte. Am vrut, la un moment dat, să îmi amplasez o stupină în Muntele Rece. Am fost în recunoaștere pe acolo, am ajung la o pantă la care iarna ar trebui să folosesc colțari și piolet ca să o urc. Și-mi zice badea de acolo: ”Uite, aici ți-i poți pune unde vrei tu, că aici nu o să cosim!”. Am renunțat, abia ajungeam cu mașina până într-o curte, de unde mai trebuia să merg. Așa nu poți face performanță”, spune Radu Pandrea.

Experiența americană

Nu demult s-a întors din Statele Unite, unde a stat două luni să vadă cum se face acolo apicultura. ”America e altă dimensiune. Dacă aici o numim apicultură, acolo trebuie să îi găsim altă denumire, căci nu e apicultura asupra căreia avem noi o imagine. Sau invers, dacă acolo o numim apicultură, aici o numim urme de apicultură. Oricum, noi, Europa, suntem la un nivel subdezvoltat al apiculturii ca tehnologizare, modalități de lucru, ca și obiective. Nu se poate face performanță cu stupine de câteva sute de familii de albine. Trebuie mii, zeci de mii. Pastoralul (plasarea stupilor pe timpul verii în alt loc decât cel de iernat – n.red.) la noi se face cam așa: ”Oare să merg cu stupii până la Valea lui Mihai, endeva la 180 de kilometri de Cluj?”. Acolo, pastoralul de face între California și Dakota, adică pe o distanță cam de aici până în Franța. Și se face cu mii și mii de stupi care se încarcă pe camioane și de duc”, spune antreprenorul.

Cum se face afacerea în America? ”Mergi la polenizare în februarie la migdal, iar după mierea de citrice – în California, Arizona sunt destul de întinse culturile de citrice- apicultorii au două variante: ori își trimit albinele la miere în Dakota, Montana, ori continuă polenizările de vară: castraveți, zmeură, pepeni, care sunt mai slab plătite decât polenizările de livezi, dar totuși obțin profit și de acolo. Dar și acolo e greu. Ai un input de 250, poate chiar 300 de dolari pe familia de albine pe an doar din polenizare – asta înseamnă că faci doar polenizare și eventual o extracție de miere de citrice – dar cu acești 300 de dolari acele familii trebuie întreținute. Și e costisitoare această întreținere. În California, după ce trece perioada citricelor, se hrănesc albinele încontinuu până anul următor, la următoarele citrice, incusiv pe perioada care la noi e inactivă: noiembrie – februarie. La ei e o perioadă semiactivă: albinele zboară, matca puetează. Ei oricum schimbă matcile în fiecare an. O matcă de doi ani își scade deja ponta, deci afectează productivitatea. Tehnologia e alta și nu mă refer aici numai la utilaje ci și la tehnologie apicolă, la modalități de lucru. E cu totul și cu totul altceva”, povestește Radu Pandrea.

Pentru cei ce vor să investească în apicultură

rp 3

Dacă cineva vrea să se apuce de apicultură, ce trebuie să știe? ”Nu se poate stabili o mărime a exploatației apicole de la care trebuie să pornească. Asta e în funcție de câți bani dispune. Dacă eu aș dispune, să zicem, de 50.000 de euro, aș avea câteva posibilități de investiție la cunoștințele pe care le am, pentru că sunt foarte implicat în apicultură. Dacă aș investi în agricultură, aș investi în apicultură. De ce? Cu o investiție relativ mică – 50.000 de euro de investit în agricultură se consideră o investiție mică dacă te gândești la cultura de câmp, cu acești bani nu cumperi prea mult teren, plus celelalte cheltuieli, dacă te gândești la zootehnie, cu 50.000 de euro nu știu cum îți faci un grajd, un hambar – cam echivalentul unui apartament cu două camere din Cluj, poți să îți iei 300 de familii de albine și câteva utilaje de bază cu care să pornești. Atenție, însă, acestea, în dou-trei ani trebuie obligatoriu schimbate cu utilaje performante. Dacă nu investești în tehnologie, tot timpul te vei plânge, cum o fac majoritatea apicultorilor, în special din România, că nu pot produce mierea mai ieftin. Ba da, se poate produce mai ieftin, dar trebuie să te tehnologizezi. S-au trezit apicultorii de la noi cu fonduri europene accesate pe baza unor planuri de afaceri pe care le-au făcut firmele de consultanță și nu apicultorul. Planul de afaceri trebuie să îl facă investitorul, nu firma de consultanță. Afacerea e a ta. Ce sfat le dau celor ce vor să investească în apicultură? În primul rând să urmeze ceva cursuri economice și de organizare. Degeaba ai doar cunoștințe despre apicultură când vrei să faci o afacere. Trebuie să urmeze cursuri la care să învețe cum să facă o afacere”, conchide economistul.

(Titus CRĂCIUN)

 

 

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>