Noul Cod Fiscal va fi trimis Senatului pe 25 martie, pentru dezbatere în regim de urgenţă

Proiectul noului Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală vor fi transmise Parlamentului de căte Guvern cel târziu pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre la Camera Deputaţilor până la finele lunii aprilie, a anunţat premierul Victor Ponta.

El a precizat că ia în calcul angajarea răspunderii Guvernului dacă va constata că PNL va bloca adoptarea celor două acte pe motive procedurale.

“Voi solicita Senatului procedură de urgenţă, astfel încât Codul Fiscal să poată fi discutat în comisii şi în plen imediat după Paşte, iar la finele lunii aprilie poate ajunge în Camera Deputaţilor. Dacă voi constata că, prin măsuri procedurale, PNL va bloca adoptarea Codului Fiscal – nu pe probleme de fond, ci pe procedură – atunci voi lua în cacul angajarea răspunderii Guvernului în luna iunie pentru cele două Coduri”, a sus Ponta.

Ponta a reconfirmat că va transmite demisia lui Vâlcov către Preşedinţie imediat după adoptarea de către Guvern a celor două coduri, susţinând că, dacă ar numi acum un alt ministru, ar trebui reluată procedura de avizare, ceea ce ar întârzia întregul proces cu mai mult de o lună.

“Cele două proiecte sunt plecate pe circuitul de avizare. Dacă se schimbă ministrul, trebuie să reluăm circuitul de avizare, ceea ce înseamnă încă o lună-o lună şi jumătate. Voi transmite demisia lui Vâlcov către preşedinte imediat ce în şedinţa de guvern aprobăm cele două proiecte”, a arătat Ponta.

Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, pentru acest post nefiind încă nominalizat un înlocuitor, el urmând să rămână în Guvern până la finalizarea celor două coduri.

Vâlcov a fost audiat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că este suspect de trafic de influenţă.

La ieşirea din sediul DNA, Vâlcov a spus că este nevinovat şi a negat că ar fi luat mită.

În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal şi primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis, sâmbătă seară, să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă.

Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscalăş şi spălare de bani.

Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu. Ambii sunt suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit DNA, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului “Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”, arată procurorii.

Conform sursei citate, cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, în mod abuziv, o parte din condiţiile de eligibilitate pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda actualului ministrul al Finanţelor.

În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.

“Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii”, potrivit procurorilor anticorupţie.

Procurorii au ajuns la concluzia că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov.

În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu actualul primar din Slatina, Minel-Florin Prina, care la vremea respectivă era viceprimar al municipiului. Prina ştia de înţelegerea dintre cei doi şi a hotărât, pentru a disimula provenienţa ilegală a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu.

“De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani”, mai spun procurorii DNA.

Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive.

Anchetatorii au mai stabilit că, în urma înţelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

În referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul din Slatina, Minel Prina, şi omul de afaceri Lucian Petruţ Suşală, anchetatorii spun că Darius Vâlcov a primit “comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>