1_3_176514_1533277657_07996

Noi imagini cu “Autostrada-muzeu de lângă Cluj”

Asociaţia Pro Infrastructura a publicat noi imagini de pe lotul de 8,7 km. dintre Gilău și Nădășelu, parte din Autostrada A3, tronson construit de UMB și recepționat de CNAIR încă din decembrie 2017.

“Sperăm să putem merge cu toții pe autostradă (cu mașinile, nu pe jos) în aproximativ două luni, o dată cu finalizarea podului peste Canalul Someșul Mic și a restului nodului Gilău, proiect aflat în execuție.

Autostrada-muzeu Gilău-Nădășelu, așa cum am supranumit-o noi, se prezintă într-o stare bună, cu excepția buruienilor crescute lângă parapetele de protecție și a unei mici alunecări a unui taluz al debleului din zona pădurii.

Solicităm constructorului UMB și celor responsabili cu mentenanța din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să remedieze aceste mici probleme până în momentul inaugurării, astfel încât șoferii să circule pe noua autostradă în cele mai bune condiții”, transmite API.

1_3_176514_1533277656_03014

1_3_176514_1533277655_03779

Istoria acestui pod peste Someş este veche. El a fost inclus iniţial în lotul de autostradă pe care trebuia să îl facă Bechtel. Compania americană a început lucrul la pod, dar nu l-a terminat. În 2013 a fost reziliat contractul pe care Bechtel îl avea cu statul român. Atunci când s-au licitat cei 8,7 km de autostradă dintre Gilău şi Nădăşel, în 2011, nu a fost cuprins şi acest pod în lucrare, pentru că la acel moment era în lucru la Bechtel, rezilierea contractului cu firma americană fiind făcută după finalizarea licitaţiei pentru tronsonul Gilău – Nădăşel.

În 2014 a mai fost o tentativă de realizare a acestui pod, dar ea a eşuat. Atunci a fost licitată proiectarea și execuția podului, care a fost, anulată însă pe motiv că ofertele ar fi fost neconforme. În 2015, s-a decis din nou scoaterea la licitație, doar pentru lucrările de execuție.

În 2017, şapte firme şi consorţii au depus oferte pentru finalizarea acestui pod. Două dintre asocieri conţin societăţi clujene: Nord Conforest, a fraţilor Ioan şi Dorin Aşchilean, şi Construcţii Napoca, a lui Ioan Bene. Licitaţia a fost câştigată însă de constructorul italian Tirrena Scavi.

Lucrările la tronsonul Gilău – Nădăşelu au fost demarate în august 2014, fiind realizate de asocierea UMB Spedition – Tehnostrade. Costul se ridică la 59 de milioane de euro, iar finanţarea este asigurată doar de la bugetul de stat.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>