studydenmark1

Milenialii sunt mai puțin prosperi decât generația părinților – STUDIU

Cea mai mare parte dintre mileniali fac mai multe eforturi să câștige bani și să-și găsească slujbe bune decât generația părinților, în ciuda pregătirii lor superioare, este concluzia unui studiu realizat de banca elvețiană Credit Suisse și citat marți de Reuters.

Milenialii, tinerii născuți între 1982 și 2000, potrivit Institutului de Statistică american și care au acum vârste cuprinse între 35 și 17 ani, se confruntă cu reguli mai aspre de creditare, prețuri în creștere ale locuințelor și o mobilitate financiară mai mică, precizează studiul.

”În contextul în care generația ‘baby boomers’ deține cele mai multe slujbe bine plătite și cele mai multe locuințe, milenialii au mai puține realizări decât părinții lor la aceeași vârstă, în special în ceea ce privește veniturile, locuințele și alți indicatori ai bunăstării”, se precizează în studiul anual Global Wealth al băncii elvețiene, publicat marți.

Efectul acestei stări de fapt este că doar cei care au multe realizări pe plan profesional și cei care lucrează în domenii profitabile precum tehnologia sau domeniul financiar au perspective mai bune decât părinții lor.

Credit Suisse spune că averea globală, la mijlocul anului 2017, însumează 280 de trilioane de dolari, cu 6,4% mai mult decât cifrele de anul trecut, cea mai mare rată de creștere din 2012 datorită dezvoltării piețelor de capital și creșterii valorii activelor nefinanciare precum proprietățile.

Averea globală este concentrată în mâinile unui procent mic de persoane, astfel încât 36 de milioane de milionari, mai puțin de un procent din populația adultă a globului, dețin pest

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>