cluj pride

Mii de persoane la Cluj Pride FOTO

Peste 3.000 de membri și susținători ai comunității LGBTQ au participat, sâmbătă, la Marșul Cluj Pride, în centrul Clujului. Printre aceștia s-au numărat mai mulți diplomați, politicieni și activiști, atât din țară cât și din străinătate.

Participanţii la Cluj Pride au purtat haine colorate, steaguri şi umbrele în culorile curcubeului, afișând mesaje precum „Drepturi egale pentru fiecare”, „Corpul meu, drepturile mele”, „Tradiţia noastră este iubirea”. Organizatorul marşului Cluj Pride, Lucian Dunăreanu, a declarat că minorităţile sexuale au nevoie de vizibilitate pentru că oamenii să îi cunoască pe membrii comunităţii LGBT, cu bune şi cu rele. De asemenea, organizatorii au mulțumit municipalității pentru autorizarea manifestării în centrul Clujului.

Miting pentru familia tradițională, la Cluj. Steagul comunității LGBT a fost călcat în picioare de participanţi

Peste o sută de persoane au luat parte, tot sâmbătă, la mitingul pentru familia tradițională, organizat de Noua Dreaptă. Invitații, care au luat cuvântul în cadrul întâlnirii, au călcat în picioare steagul comunității LGBT.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>