Majoritatea managerilor de top văd creşteri de afaceri în 2015, susţinute de investiţii şi angajări

Executivii de top din România se declară optimişti privind evoluţia din acest an a afacerilor pe care le conduc, majoritatea respondenţilor unui studiu realizat de EY anticipând creşteri ale rulajului şi profitului, susţinute printre altele prin continuarea investiţiilor şi extinderi de personal.

Concluziile studiului “O nouă viziune a creşterii”, publicat joi de EY România, arată că 90% dintre liderii de business din România sunt încrezători în creşterea afacerilor lor în acest an, în timp ce doar 6% se aşteaptă la scăderea cifrei de afaceri, iar 4% la o stagnare.

Dintre cei care mizează pe creştere, 48% prognozează o evoluţie semnificativ pozitivă în 2015, respectiv o creştere de peste 10%.

Estimările privind creşterea profitului sunt, de asemenea, pozitive, doar 13% dintre companii aşteptându-se la o stagnare sau la o scădere a profitabilităţii în 2015.

“Această tendinţă va fi susţinută în mare măsură prin investiţii, având în vedere că 76% dintre respondenţi afirmă că vor creşte investiţiile în 2015. Acestea se vor concentra în zona de lansări de noi produse şi servicii, cea de marketing şi vânzări şi în extinderea în noi pieţe de desfacere”, se arată într-un comunicat al EY România.

Investiţiile programate vor fi finanţate în principal prin credite bancare (53%), urmate de injecţii de capital (18%).

“Creşterea competitivităţii prin inovaţie şi cercetare, creşterea brand-ului şi digitalizarea trebuie să se regăsească pe agenda de business şi în bugetele de investiţii în 2015. De asemenea, accesul la finanţare, abilitatea de a diversifica sursele de finanţare şi optimizarea costului finanţării au devenit într-o mai mare măsură avantaje competitive, ca urmare, orice strategie de business va trebui să le aibă în vedere în acest an”, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România.

Evoluţiile pozitive estimate pentru cifra de afaceri şi profitabilitate vor fi susţinute şi prin creşterea numărului de angajaţi. În timp ce 36% dintre angajatori se aşteaptă la o creştere modestă (sub 5%), peste 35% afirmă că vor creşte numărul angajaţilor între 5-30% sau peste.

Potrivit analizei, 87% dintre companii vor creşte salariile, dar aproape jumătate dintre respondenţi nu estimează majorări mai mari de 5%. Totuşi, 38% au bugetat pentru 2015 o creştere a salariilor propriilor angajaţi între 5-20% sau chiar mai mult.

Companiile din IT şi servicii estimează cele mai mari rate de creştere a salariilor în acest an. Respondenţii din industria IT sunt foarte încrezători în perspectivele sectorului de profil într-o măsură semnificativă (78%), alţi executivi optimişti peste media economiei provenind din industria producătoare şi servicii.

“După depăşirea crizei, revenirea creşterii a fost timidă. În 2015 însă, cererea va redeveni motorul creşterii business-urilor româneşti, conform răspunsurilor oferite în cadrul studiului. Astfel, 66% dintre executivi se aşteaptă la o creştere a cererii pentru produsele şi serviciile companiei lor în 2015, în timp ce 32% estimează o stagnare şi doar 2% o tendinţă negativă. Evoluţiile cele mai bune le aşteaptă executivii din IT, transporturi, real estate şi servicii, în timp ce evoluţii negative sunt estimate în industria editorială”, potrivit sursei citate.

Concluziile analizei arată că 41% dintre oamenii de afaceri consideră costurile reduse cel mai important avantaj competitiv al concurenţei. De asemenea, reducerea costurilor este primul răspuns luat în calcul de executivi la condiţiile de piaţă.

“Reducerea costurilor este încă sus pe agenda oamenilor de afaceri, deşi, în acelaşi timp, recunosc importanţa mare a inovaţiei în succesul companiei pe care o conduc, 60% dintre ei afirmând că inovaţia are un impact mare şi foarte mare în această privinţă. Deşi 78% dintre respondenţi consideră că succesul companiei este în măsură mare şi foarte mare dependent de nivelul de pregătire al angajaţilor, doar 5% dintre ei au recurs la atragerea în companie a unor angajaţi valoroşi în 2014, ca răspuns la condiţiile din piaţa în care activa compania”, se spune în comunicat.

Referindu-se la factorii care definesc succesul pe piaţa locală în acest an, cei mai importanţi trei indicatori rămân rezultatele financiare, satisfacţia clienţilor şi cota de piaţă, cu precizarea că satisfacţia clienţilor a detronat în importanţă indicatorii financiari, fiind în 2015 cel mai importat element al succesului unei companii. Alături de aceşti factori, 41% dintre liderii de business menţionează notorietatea mărcii (brand awareness), faţă de 39% în anul trecut.

Studiul EY România privind percepţia mediului românesc de afaceri în 2015 are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 202 executivi de top provenind din organizaţii care operează la nivel local, în diverse industrii. Astfel, 22% dintre respondenţi provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane euro, 30% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane euro, 23% cu rulaje între 1-10 milioane euro şi 25% cu vânzări de sub un milion de euro.

Executivii au răspuns chestionarului EY România în perioada 10 – 16 februarie 2015.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de 27,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>