1_3_183514_1552037891_07879_fav

Lucrările la Podul Porţelanului încep în aprilie. Ce soluţie s-a găsit pentru pietoni

Lucrările de modernizare la Podul Porţelanului, cel mai îngust pod din Cluj-Napoca, încep în data de 2 aprilie 2019, cu traficul auto şi pietonal închis. S-a găsit însă o soluţie pentru ca pietonii să nu fie nevoiţi să ocolească zona. 

“Lucrările vor începe în 2 aprilie 2019. Până la urmă, constructorul a înţeles că nu se poate juca cu clujenii şi el a cerut imperativ să fie cu închiderea circulaţiei, dar să găsească o soluţie pentru pietoni şi va fi realizată o pune pietonală, care va fi amplasată pe estacadă sau într-o formulă de genul acesta, se vor obţine autorizaţiile necesare”, a declarat primarul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Executantul lucrării este Diferit, aceeași firmă care a construit noul pod Traian, în perioada 2016-2017, şi care va moderniza Podul N, de la ieşirea spre Floreşti.

Podul Porţelanului va fi nou, cu două benzi

Reconstrucția podului costă 1,1 milioane de euro, conform primăriei, termenul de realizare a lucrării fiind estimat la un an.  Se va construi un pod nou de 62 m, cu trei deschideri: 8,76 m + 35,94 m + 8,76 m. Podul va asigura circulația pe două benzi cu lățimea de 7,8 m carosabil. Trotuarele vor fi de 1,2 m lățime pe ambele laturi. Se va amenaja şi o pistă pentru biciclete. Lățimea va fi de 10,8 m. Lucrările de proiectare au fost realizate de VCE Vienna Consulting Engineering.

Podul face legătura între strada Porțelanului, pe malul drept, și străzile Nădășel și Alexandru Sahia, pe malul stâng. Acesta a fost construit în 1940 și reabilitat în 1970, deservind aprovizionarea pentru fabrica de porțelan, astfel că lățimea părții carosabile este de 4 m, cu doar un singur fir de circulație.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>