bani

Legea salarizării a apărut din nevoia de ieșire din capcana salariilor mici; era nevoie de studiu de impact

Legea salarizării unitare este absolut necesară și a apărut tocmai din nevoia de ieșire din capcana salariilor mici, însă era nevoie de o analiză a impactului acesteia și de o dozare a modului de aplicare, a declarat, miercuri, într-o conferință de specialitate, Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și președintele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR).

”Este clar că s-a ajuns la nevoia de a avea creștere exact ca rezultat al combinării forțelor capitalului străin cu capitalul românesc. Nu ne mai putem baza numai pe creșterea adusă de investițiile străine, pe de o parte. Pe de altă parte, este clar că sunt o serie de lucruri care trebuie schimbate, iar unul se referă la așa-numita capcană a salariilor mici. Uitându-te la nevoia de a restructura modelul economic românesc prin prisma ieșirii din capcana salariilor mici, înțelegi de unde e apărut Legea salarizării unitare. Este o lege absolut necesară. Problema este cum îi analizezi impactul și cum dozezi aceste lucruri având în vedere, în primul rând, următoarea grijă a statului: teoria ieșirii din capcana salariului mic presupune ca și consumul să se ducă spre produse locale, nu către produse de import. Cum se face corelarea creșterii consumului cu orientarea consumului către produse locale: probabil că o corelare mai înțeleaptă, în paralel cu aceste creșteri de salarii mai ales în sectorul public, producea și o creștere în domeniul investițiilor în așa fel încât să ajungem să nu mâncăm mere poloneze, să avem și să investim în merele românești. Să avem grijă ca, până la urmă, să nu se întâmple acest fenomen când creștem salariul funcționarilor publici din România care să se ducă în salariile privaților din Polonia sau din alte țări din care importăm bunuri”, a menționat Pogonaru.

Mai multe AICI. 

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>