legea-falimentului-personal

Legea falimentului personal a intrat în vigoare

Legea care ar putea ajuta romanii cu probleme la plata datoriilor catre banci sau alti creditori, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2018, cu o intarziere de doi ani, in care a suferit trei amanari.

Desi au trecut peste doi ani de la promulgarea legii, autotitatile nu sunt pregatite, iar personalul responsabil cu aplicarea procedurilor prevazute de Lege trebuie instruit.

Care sunt organele care  procedura de insolventa?

  • comisia de insolventa si administratorul procedurii
  • instantele judecatoresti si lichidatorul

“Comisia de insolventa la nivel central este alcatuita din cate un reprezentant al fiecareia dintre urmatoarele institutii: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Oficiul National al Registrului Comertului – Directia Buletinul Procedurilor de Insolventa. Aceasta este sprijinita, in activitatea sa, de un aparat tehnic, care functioneaza ca departament in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Comisia este condusa de un presedinte”, se arata in lege.

Cum se deschide procedura de insolventa?

Pentru a deschide procedura de insolventa, debitorul trebuie sa depuna personal sau sa trimita prin posta o cerere pe baza de plan de rambursare a datoriilor, cu confirmare de primire sau pe e-mail cu semnatura electronica certificata, la comisia de insolventa la nivel teritorial din judetul in care isi are domiciliul.

Mai multe AICI! 

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>