iosif-pop1 (1)

Iosif Pop: ”Cetățenii județului Cluj au dreptul să știe în ce mod le vor fi gestionate resturile menajere!”

Dezbaterea publică inițiată de Consiliul Civic Local, menită a găsii soluții pentru criza deșeurilor din județul Cluj, pentru majorarea tarifelor de colectare și pentru aflarea rezolvării problemei în următorii ani din partea administrațiilor locale și județene are loc joi, 15 octombrie, la sediul Consiliului Județean Cluj.
Potrivit președintelui Consiliului Civic Local, Iosif Pop, explică demersul civicilor:
”Încă din debutul anului 2008 Consiliul Judetean Cluj a început studiul pentru proiectul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID)-fundamentat pe surse de finanțare în valoare de 60 de milioane euro de la Uniunea Europeană.
Observând modul greoi în care s-a pornit lucrarea și cunoscând cerințele de standard și de termen impuse de UE, în ședinta lunară din 15 octombrie 2008, Consiliul Civic Local Cluj-Napoca se adresează public Consiliului Județean cu solicitarea “abordării în regim de maximă urgență a investiției pentru a evita consecințele previzibile din anul 2010”.
În anul 2010, autoritatile județene au lansat în execuție proiectul declarând drept câștigător al licitației de adjudecare consorțiul condus de către Hidroconstrucția București.
În urma contestațiilor din instanță, în anul 2012 proiectul a primit un alt câștigător având ca leader societatea Confort din Timișoara iar în urma intrării acesteia în insolvență, pe firma italiană Atzwanger.
În luna februarie 2013 firma Atzwanger subcontracteaza lucrarea cu Napoca Construcții, care a început prin a reclama greșeli de proiectare, aspectele sesizate fiind respinse de către proiectant.
În luna martie 2014 lucrările de execuție sunt oprite pe seama efectuării de excavații neconforme cu proiectul, a surpării terenului și a transportării pământului la pista Aeroportului Cluj.
În luna octombrie 2014 beneficiarul a epuizat demersurile legale și contractuale după care a cerut rezilierea contractului de antrepriză.
În anul 2015 părțile contractante au actionat pe proceduri juridice în acțiunea de reziliere a angajamentelor contractuale iar cetățenii și companiile au plătit prețurile majorate pentru transportul la mare distanță a deșeurilor menajere.
Dezbaterea publică desfășurată la Primăria Cluj-Napoca în ziua de 14 august 2015 a adus în prim plan și faptul că tehnologia utilizată în acest proiect nu mai este de actualitate în perspectiva perioadei viitoare de exploatare.
În atare situație, găsim mai mult decât firesc ca toți cetățenii judetului Cluj și în mod special cei ai municipiului Cluj-Napoca să se asigure că aleșii mandatați au soluțiile imediate și de lungă perspectivă să dea răspunsuri practice la tema supusa discuției”, conchide Iosif Pop.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>