zona-euro

În august aflam dacă România va putea deconta facturile pentru proiectele cu finanţare europeană

În acest moment se face o evaluare a autorităţilor de management, în vederea acreditării, inclusiv verificări pe teren, urmând ca la începutul lunii august să luăm o decizie, a declarat miercuri Aron Ioan Popa, preşedintele Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi.

“Facem verificări pe teren pentru a vedea dacă sunt îndeplinite condiţiile în vederea acreditării autorităţilor de management. La începutul lunii august vom anunţa ce decizie s-a luat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aron Ioan Popa.

Surse oficiale au precizat, pentru MEDIAFAX, că există unele probleme în ceea ce priveşte buna funţionare a sistemului IT, astfel încât autorităţile de management să poată fi acreditate, iar România să poată deconta facturile pentru proiectele cu finanţare europeană, la Bruxelles.

Fără acreditarea autorităţilor de management, România nu poate deconta la Bruxelles facturile pentru proiectele europene, care în prezent sunt finanţate de la buget. Dacă instituţiile de gestionare a fondurilor europene nu sunt acreditate până la sfârşitul anului, există riscul creşterii deficitului bugetar.

Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene a declarat marţi că, imediat după ce autorităţile de management vor fi acreditate, România va trimite Comisiei Europene, spre decontare, o factură de circa 700 de milioane de euro şi că, până la sfârşitul anului se estimează că rata de absorbţie va atinge 9%.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>