1-mai-mare-litoral

Hotelierii de pe litoral se aşteaptă la o creştere a turiştilor cu 10 %, dar şi la încasări reduse

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat, la o întâlnire de lucru organizată în Mamaia, că din punctul de vedere al numărului de turişti, de 1 Mai se aşteaptă anul acesta, la nivel naţional, la o creştere spre 20 la sută, însă pe litoral creşterea va fi de numai 10 procente, în timp ce încasările vor fi la jumătate faţă de anul trecut.

“Din punct de vedere al încasărilor, ele se vor situa undeva la 50 la sută faţă de anul trecut, pentru că anul trecut am avut două evenimente (Paşte şi 1 Mai – n.r.), iar acum avem unul singur. Anul trecut a fost o săptămână, acum avem doar trei zile. Erau două sejururi, acum e unul singur”, a spus Dragoş Răducan.

Potrivit acestuia, în sudul litoralului vor fi preţuri mai mici, de aproximativ 15 euro camera pe noapte, în timp ce în nordul litoralului, în Mamaia, tarifele vor ajunge la aproximativ 50 de euro camera pe noapte.

La aceeaşi întâlnire, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat că, după părerea lui, tarifele sunt “extraordinar” de bune.

“Sunt tarife care pleacă de la 150 de lei, chiar şi 120 de lei în Eforie Nord, camera pe zi pentru două persoane, cu mic dejun inclus şi ajung, în Mamaia, la un hotel de trei stele undeva la 200 de lei, până la 250 de lei, în funcţie de dotările hoteliere şi de gradul de clasificarea a hotelului respectiv”, a spus preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.

De asemenea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tursim, Anca Nedea, a afirmat la aceeaşi întâlnire că se aşteaptă ca numărul celor care vor veni la malul mării în minivacanţa de 1 Mai să fie de aproximativ 30.000 – 40.000, dar ar putea creşte în funcţie de vreme.

“Toţi colegii mei din business au ieşit cu 30.000 – 40.000 de turişti pentru perioada de 1 Mai. Sper ca suprapunerea Paştelui cu 1 Mai să nu afecteze această circulaţie turistică. Pentru litoral, mai ales când e şi pachetul de Paşte aproape de 1 Mai, se hotărăsc foarte mulţi în ultima săptămână, în ultima secundă dacă pot, după care bubuie litoralul şi nu mai avem loc. Dacă va fi vreme frumoasă, toţi nehotărâţii care au stat acasă vor veni aici. Aşa că hotelierii să se pregătească, să aibă camere de rezervă dacă se poate, în mod sigur va fi capacitate maximă, sunt convinsă, de 1 Mai”, a afirmat Nedea.

Hotelierii mai spun că sunt cu pregările pe ultima sută de metri, iar de 1 Mai totul va fi finalizat.

“Din punctul nostru de vedere, al hotelierilor, suntem pe ultima sută de metri. Deja sâmbătă pornim hotelurile, cu echipajul complet, cu toată lumea pe poziţie. Ca vânzări, dacă ne referim la 1 Mai, pentru că anul acesta corespunde cu Sărbătorile Pascale, suntem în aceeaşi notă, nu avem nicio creştere foarte mare la data asta, nici o scădere. Să zicem aşa, între 3-5 la sută comparativ cu anul tercut mai mult la 1 Mai. Dar ultima săptămâna este decisivă”, a completat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a organizat, marţi, o întâlnire de lucru, în vederea pregătirii noului sezon estival.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>