grindeanu-dragnea-microfoane

Grindeanu: Legea salarizării unitare va fi o iniţiativă a coaliţiei de guvernare

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că Legea salarizării unitare va fi o iniţiativă a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare, precizând că proiectul va ajunge în Parlament ”probabil în această săptămână”.

”Am discutat şi în această dimineaţă cu doamna ministru Olguţa Vasilescu. Este o lege extrem de importantă pentru noi, se află în programul nostru de guvernare, e o lege aşteptată de toţi românii ca să avem forţa necesară, inclusiv în Parlament. Va fi o iniţiativă în Parlament a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Întrebat care este termenul până la care Legea salarizării unitare va fi trimisă în Parlament, Grindeanu a spus că acest lucru se va face ”în cel mai scurt timp”.

”Probabil că în această săptămână”, a precizat şeful Executivului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică faptul că se ia în calcul la nivelul coaliţiei de guvernare asumarea legii salarizării unitare ca iniţiativă parlamentară a liderilor partidelor majorităţii şi a spus că speră ca actul normativ să fie gata şi sa ajungă în Legislativ săptămâna care începe.

viewscnt

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>