consiliul-judetean-rp-07

Fonduri neramursabile de 4,5 milioane lei de la Consiliul Județean. Cele mai mari sume merg la biserici şi sport

Organizațiile nonguvernamentale pot depune cereri pentru finanţări nerambursabile de la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru programe educative, culturale (inclusiv pentru cele din sfera Centenarului Marii Uniri) şi sportive în 2018. Sume de bani sunt prevăzute şi pentru cultele religioase.

Depunerea solicitărilor se poate face în perioada 2 martie – 16 martie, ora 13:30, la Registratura CJ Cluj. Toți cei interesați sunt rugați să consulte noile Regulamente de acordare a finanțărilor nerambursabile care au fost aprobate în ședința deliberativului clujean din data de 31 ianuarie 2018. Documentele pot fi consultate AICI.

„Dorința noastră este aceea de a sprijini, în condiții de maximă transparență și corectitudine, cât mai multe proiecte ale entităților non-profit, convinși fiind de contribuția benefică pe care acestea o pot aduce la dezvoltarea comunităților clujene. Și, pentru că anul 2018 are o semnificație aparte, în plus față de domeniile de finanțare deja consacrate, anul acesta vom sprijini și o serie de inițiative menite să marcheze așa cum se cuvine Centenarul”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Pentru programele și proiectele din sfera tineretului și socio-educaționale a fost alocată suma de 500.000 de lei, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă este de 1.200.000 de lei, iar pentru programele, proiectele și acțiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 500.000 de lei.

De asemenea, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute legal le-a fost repartizată suma de 2.000.000 de lei, iar pentru a marca în mod corespunzător Centenarul Marii Uniri și pentru a facilita organizarea de acțiuni și activități specifice acestui domeniu s-au pus la dispoziție 300.000 de lei.

Tags: , , , , , ,

Un raspuns la “Fonduri neramursabile de 4,5 milioane lei de la Consiliul Județean. Cele mai mari sume merg la biserici şi sport”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>