florestistiri.ro_

Floreştiul devine oraş. Evoluţia populaţiei şi construcţiilor rezindeţiale în 10 ani

Este cea mai mare comună din România, dar are toate şansele să se transforme în oraş. Vorbim despre o localitate din judeţul Cluj.

În ultimii 10 ani, comuna Floreşti din Cluj a crescut de la 7.600 de locuitori (în 2007), la peste 33.000 (în 2017). ”Evident, când ai o asemenea creştere a numărului de locuitori, asta îţi afectează piaţa muncii, nivelul salariilor şi preţurile locuinţelor (sau ale chiriilor)”, notează HotNews.

În ceea ce priveşte cele mai populate oraşe din România, Cluj-Napoca (323.108) se află pe poziţia a patra, după capitală (2.104.967), Iaşi (371.889) şi Timişoara (331.004).

VEZI AICI Cum vor evolua oraşele româniei, din punct de vedere demografic, până în 2060!

Suburbiile iau avânt. Cât s-a construit în Floreşti în ultimii 10 ani 

Peste jumătate dintre locuinţele livrate în Româniaanul trecut în cele mai mari şapte pieţe rezidenţiale au fost în proiecte amplasate în localităţile limitrofe marilor oraşe, potrivit unui raport întocmit de către compania de consultanţă imobiliară Coldwell Banker România (CBR), pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Peste jumătate (54%) din locuinţele finalizate anul trecut în cele mai mari şapte pieţe rezidenţiale din România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Sibiu şi Braşov) au fost în localităţile limitrofe marilor oraşe, potrivit raportului.

Dintre cele 27.273 de locuinţe finalizate anul trecut în cele mai mari şapte pieţe, doar 12.417, sau 46%, au fost amplasate în interiorul oraşelor, 14.856 (54%) fiind amplasate în localităţile limitrofe.

Cele mai disproporţionate raporturi se întâlnesc în Bucureşti, Timişoara şi Sibiu, pieţe rezidenţiale unde numărul locuinţelor livrate în localităţile limitrofe este dublu comparativ cu cel al locuinţelor predate în interiorul oraşelor, potrivit raportului.

“Zonele de vest (Chiajna – Roşu) şi de sud (Popeşti – Leordeni şi Bragadiru) ale Bucureştiului au atras cele mai multe livrări de locuinţe dintre localităţile limitrofe capitalei, fiind urmate de zona de est (Dobroeşti şi Pantelimon).

În Giroc şi Dumbrăviţa, localităţi amplasate în imediata apropiere a Timişoarei, au fost livrate anul trecut mai multe locuinţe comparativ cu cele din interiorul oraşului, în timp ce Şelimbăr şi Cisnădie au atras un număr similar de livrări cu cel din Sibiu”, arată CBR.

Discrepanţa dintre numărul de locuinţe finalizate în marile oraşe şi în localităţile limitrofe a fost vizibilă şi în perioada 2013-2015 şi se va menţine şi în acest an, deşi numărul de locuinţe livrate în interiorul oraşelor este în continuă creştere, în contextul dezvoltării segmentului middle market, potrivit Coldwell Banker România.

“Dezvoltarea localităţilor limitrofe marilor oraşe s-a petrecut firesc, ca urmare a cererii existente pe segmentul mass market. Existenţa unor parcele mari de teren, la preţuri semnificativ mai reduse faţă de cele din interiorul oraşelor, a permis dezvoltatorilor să construiască locuinţe pretabile acestei cereri.

Revirimentul economic din ultimii ani s-a concretizat şi în dezvoltarea segmentului middle market, caracterizat prin amplasament în interiorul oraşelor şi de regulă suprafeţe mai mari comparativ cu cele ale locuinţelor vechi.

Deşi unii dezvoltatori au construit adevărate minioraşe în localităţile limitrofe, probleme generale de infrastructură continuă să reprezinte principala provocare a dezvoltării limitrofe din România”, a spus Gabriel Voicu, director New Homes Division în cadrul Coldwell Banker România.

O altă localitate care a cunoscut o dezvoltare semnificativă este Floreşti, în imediata apropiere de Cluj-Napoca. Astfel, în ultimii 10 ani au fost finalizate 16.300 de locuinţe în Floreşti, comparativ cu 12.400 în Cluj-Napoca.

“În Constanţa au fost finalizate anul trecut 1.445 de locuinţe, cu puţin peste 100 comparativ cu numărul locuinţelor livrate în localităţile amplasate în imediata apropiere a oraşului, Năvodari fiind din acest punct de vedere cea mai dezvoltată localitate”, se arată în raport.

Şi în cazul Iaşiului, localităţile limitrofe au atras un număr similar de livrări cu cel din interiorul oraşului, cea mai dezvoltată localitate limitrofă fiind Miroslava, cu 960 de locuinţe finalizate în 2016, comparativ cu 1.500 în interiorul oraşului.

Braşovul este singurul oraş din cele mai mari şapte pieţe rezidenţiale din România unde numărul de locuinţe finalizate în oraş este net mai ridicat comparativ cu cel din localităţile limitrofe: aproximativ 1.300 comparativ cu 163 în împrejurimi, Sînpetru fiind cea mai dezvoltată localitate limitrofă.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>