terenagricol--600x353

EUROSTAT: România a avut a treia mare creştere de producţie agricolă din UE

România a avut a treia mare creştere de producţie agricolă din UE, în 2017, cu 13,6%, după Estonia (18,2%) şi Irlanda (13,6%), urmată de Marea Britanie (12,6%) şi Polonia (11,1%), informează Eurostat.

România se situează pe locul 8 în uniune în topul valorii totale a producţiei agricole, cu 17,5 miliarde de euro, reprezentând 4% din totalul UE. Franţa are cea mai mare valoare a producţiei agricole, de 72,6 miliarde euro, sau 17% din totalul UE, urmată de Germania (56,2 mld. euro), Italia (55,1 mld. euro), Spania (50,6 mld. euro), Marea Britanie (31,8 mld.euro), Olanda (28,9 mld. euro), Polonia (24,9 mld. euro).

Ceşterea producţiei agricole a UE, de 6,2%, este pusă pe seama creşterii valorii producţiei animale (10,3%), în urma majorării preţurilor. Cel mai mult au crescut laptele, cu 20,2%, ouăle cu 17,9% şi 11,6% pentru carnea de porc.

Valoarea producţiei vegetale a crescut cu 3,6%, în urma majorării preţurilor cu 1,9% şi a volumelor cu 1,7%. Grâul a avut cea mai mare creştere, cu 10,2% şi plantele industriale, cu 7,7%.

Inputurile în agricultură au crescut cu 1,8%, în urma majorării energiei şi lubrifianţilor, cu 5,9%, creştere compensată de scăderea fertilizatorilor, cu 4,9%.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>