Primăria a anunțat care sunt efectele acțiunii de refațadizare a clădirilor din zona istorică a Clujului, în special după implementarea programului de supraimpozitare cu 500% a imobilelor degradate.
Conform municipalităţii, în urma activității desfășurate de către polițiștii locali în teren și a întâlnirilor cu proprietarii, începând din anul 2016 și până în prezent au fost evaluate 1.561 de imobile, din care au intrat la supraimpozitare 99. Un număr de 319 imobile au fost refațadizate complet sau parțial, în special fațada la stradă, iar 42 sunt în curs de refațadizare.