anaf

Declaraţia 600. Stopaj la sursă şi fără contribuţii la sănătate pentru venituri în afara salariilor

Ministerul Finanţelor ar putea merge pe ideea de conformare voluntară de declarare a veniturilor, urmând a face verificări pe baza analizei de risc, în contextul în care stopajul la sursă ar putea fi o soluţie pentru anumite categorii profesionale, iar contribuţiile la sănătate ar putea să nu mai fie pătite pentru venituri în afara salariilor, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, la dezbaterile din Comisia economică din Senat pe marginea Declaraţiei 600.

”Mergem pe ideea de conformare voluntară de declarare a veniturilor şi, pe baza analizei de risc, să mergem şi să verificăm aceste plăţi numai acolo unde considerăm că sunt elemente care ne atrag atenţia. (…) La categoriile profesionale unde se poate realiza stopajul la sursă, luăm în calcul şi stopajul la sursă”, a declarat Mişa.

Mişa a precizat că este luată în calcul şi varianta de a nu mai fi plătite contribuţiile la sănătate pentru venituri în afara salariilor.

Mişa, a declarat marţi, după o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, că poziţia sa nu este ameninţată şi consideră că şi-a făcut datoria, în condiţiile în care România are stabilitate macroeconomică.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, în 31 ianuarie, Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru amânarea termenului de depunere a Declaraţiei 600 până la 1 martie.

Dragnea a spus că decizia s-a luat într-o întâlnire a coaliţiei cu premierul desemnat Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>