masa_de_craciun_53784800

De pe Valea Prahovei în Maldive. Cât costă vacanţele iarnă

Numărul turiştilor români care aleg să meargă în vacanţă de Crăciun şi Revelion creşte în acest an cu 20-30% faţă de anul trecut, consultanţii în turism şi touroperatorii estimând că în acest an circa 300.000 de turişti vor alege destinaţiile interne, dar şi cele din străinătate.

Cele mai căutate locaţii sunt staţiunile de pe Valea Prahovei, pensiunile rurale din Bucovina şi Bran-Moeciu, unde pachetele s-au vândut încă de acum câteva luni, dar la fel de solicitate au fost şi oraşele europene unde se organizează târgurile tradiţionale de Crăciun, precum Viena, Budapesta, Paris, iar pentru Revelion românii au optat pentru locurile exotice precum Thailanda, Republica Dominicană, Maldive ori Dubai, unde o vacanţă ajunge şi la 3.000 de euro, spun specialiştii consultaţi de News.ro.

Un city break pentru Crăciun la Roma cumpărat cu jumătate de an înainte a costat 330 euro, pachet pentru două persoane, cu zbor şi cazare două nopţi, iar un city break rezervat pentru Revelion achiziţionat în primăvară, având ca destinaţie Larnaca, costat 270 euro. În pachet au fost incluse trei nopţi cazare şi biletul de avion pentru două persoane.

“Românii merg aproape peste tot. De Crăciun, la noi (Paralela 45, n.r.) vedetele au fost cele două chartere pentru Laponia, cu plecare în 18 şi 22 decembrie. De Revelion, au fost foarte multe vacanţe exotice, în Thailanda, Singapore- Bintan, Maldive, Mauritius, Insula Sal, foarte multe locuri şi plecări pe Dubai, din Bucureşti şi Cluj, charter Antalya. Este o creştere de peste 20% a numărului de persoane care petrec Revelionul în străinătate. În România, sunt multe locuri unde merg românii, de la Valea Prahovei la zona Branului, la pensiunile din Bucovina”, a declarat pentru News.ro Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

La rândul său, Traian Bădulescu, consultant în turism, spune că se remarcă o creştere atât pe partea de turism intern, cât şi extern.

“Agenţiile de turism au vândut cu între 5 şi 30% mai mult, în funcţie de destinaţie. Putem vorbi de circa 300.000 de turişti în perioada de Crăciun şi de Revelion, dintre care circa 70.000 au ales destinaţii externe. Pe intern s-au vândut bine pensiunile rurale şi agroturistice şi, fireşte, staţiunilor montane. Au fost oferte de early booking până pe 31 octombrie şi mulţi români au profitat. Am observat că românii au rezervat şi mai din timp în acest an, în special pentru pachetele turistice mai ieftine”, afirmă Bădulescu.

El precizează că pe litoral, în acest an sunt mai multe structuri de cazare deschise de sărbători decât anii precedenţi, la fel şi în Delta Dunării.

“Pe extern, vedetele sunt Dubai în particular şi Emiratele Arabe Unite în general alături de alte destinaţii exotice şi calde precum Cuba, Thailanda, Republica Dominicana, Singapore, Maldive, Maroc, Tenerife, Madeira. Fireşte, circuitele pieţelor de Crăciun din Europa şi city break-urile în oraşe precum Viena, Budapesta, Roma, Lisabona, Amsterdam, Paris, Istanbul, Praga, Londra sau Barcelona sunt la mare căutare”, adaugă consultantul în turism.

În ceea ce priveşte destinaţiile exotice, compania Eturia, touroperator specializat pe acest segment, arată că înregistrează o creştere de 40% a numărului de turişti care merg în ţări exotice de sărbători.

“Turiştii Eturia aleg pentru Crăciun şi Revelion destinaţii exotice precum Maldive, Mauritius, Republica Dominicană, Cuba, Thailanda, Brazilia, Vietnam, Tanzania. Noi vom avea în acest an circa 800 de turişti în aceste destinaţii, de sărbători”, a declarat pentru News.ro Sorin Stoica, director general Eturia.

El spune că pentru această perioadă a sărbătorilor de iarnă cele mai căutate destinaţii calde de plajă sunt cele din Caraibe şi Oceanul Indian.

“La nivelul agenţiei noastre am identificat şi clienţi care caută vacanţe active de tipul: safari în Africa, trekking în Patagonia, wildlife în Amazon, circuite culturale în India, Vietnam sau Thailanda. Tariful unui pachet de vacanţă de relaxare de zece zile este între 1.800 şi 2.500 euro/persoană.Un pachet de tip circuit de 12 zile este între 2.000 şi 3.000 euro”, spune oficialul Eturia.

La rândul său, Christian Tour, una din cele mai mari agenţii de turism din ţară, precizează că foarte căutate de Crăciun sunt pieţele de Crăciun din Budapesta şi Viena, iar de Revelion, românii merg fie la schi în staţiunile europene, fie în destinaţii calde, Dubai, Thailanda, Maldive.

“Un Revelion în România pleacă de la 600 de lei de persoană şi ajunge la 3.500 euro de persoană, dacă vorbim de o vacanţă la bungalow în Maldive”, a declarat pentru News.ro Marius Pandel, director general al touroperatorului.

Un studiu realizat de touroperatorul Christian Tour arată că peste 50% din vacanţele pe care românii le fac cadou cu diverse ocazii sunt dăruite de Crăciun sau de Revelion. Pentru aceste daruri inedite de sărbători optează atât companiile, care îşi răsplătesc astfel cei mai buni angajaţi, cât şi persoanele fizice, care vor să-i surprindă pe cei dragi cu un cadou ieşit din comun.

Chiar dacă sunt acordate de Crăciun sau de Revelion, pachetele de vacanţă făcute cadou nu sunt rezervate neapărat pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, conform unei analize a agenţie de turism online Vola.ro, românii au ales pentru petrecerea sărbătorilor din acest an destinaţii europene consacrate, precum Londra şi Roma, însă şi-au îndreptat atenţia şi spre destinaţii mai puţin cunoscute, precum Lisabona, Catania – Sicilia şi Bologna.

Londra rămâne cea mai populară destinaţie către care românii zboară de Crăciun, compania arătând că peste 10% dintre biletele emise de Vola.ro cu plecare în perioada Crăciunului au ca destinaţie capitala Marii Britanii. Pentru Revelion, cea mai populară destinaţie este Roma.

În topul preferinţelor românilor se mai număra şi Bruxelles, Milano sau Madrid.

Destinaţiile exotice au înregistrat o creştere cu 25% faţă de totalul rezervărilor de anul trecut. Preferinţele românilor se îndreaptă în special spre destinaţii cu plajă precum Thailanda sau Maldive.

 

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>