sedinta parlament

Creştere economică de 5,5%. Pe această creştere a fost aprobat bugetul pe 2018

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat proiectul de buget pentru anul 2018, acesta fiind construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

Faţă de proiectul aprobat iniţial de Guvern, Parlamentul a suplimentat bugetele mai multor instituţii.

Cea mai mare sumă, 350 de milioane de lei, a fost transferată fondului de rezervă al Guvernului, iar banii au fost luaţi din bugetul alocat pentru contribuţia României la Uniunea Europeană.

Astfel, au fost acordate 60 de milioane de lei în plus Secretariatului General al Guvernului pentru finanţarea cultelor religioase şi alte 5 milioane pentru minorităţi.

De asemenea, Ministerul Culturii a primit în plus 8 milioane de lei pentru construirea monumentului Unirii de la Alba Iulia.

Tot 10 milioane de lei în plus a primit şi Ministerul Energiei pentru un program de cercetare în domeniul nuclear.

Radioul public a primit 3 milioane de lei în plus faţă de ce dăduse Guvernul iniţial.

Tot cu 3 milioane de lei a fost majorat şi bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a primit 2 milioane de lei în plus faţă de varianta aprobată iniţial de Guvern.

În schimb, plenul reunit al Parlamentului a respins, luni, amendamentul adoptat vineri în Comisiile de buget-finanţe privind creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care merg la bugetele locale.

Amendamenul adoptat iniţial în comisii stabilea că: „În anul 2018, prin derogare de la prevederile art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe venit, cu excepţia impozitului din venituri din pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat se repartizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale astfel: a) 18% la bugetul local al judeţului; b) 66,8% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; c) 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ”.

În priiectul de buget trimis Parlamentului, Guvernul a estimat o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

Proiectul de buget pentru 2018 a fost construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.

mai multe despre bugetul adoptat pe news.ro

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>