credite-darea-in-plata

Creditele imediate, nebancare, ar putea avea dobânzi mai mici după 1 octombrie

Banca Naţională a României va introduce de la 1 octombrie o normă prudenţială pentru creditele imediate, oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN), astfel încât acestea vor scădea dobânzile percepute clienţilor, a declarat joi viceguvernatorul BNR Liviu Voinea.

„IFN-urile practică dobânzi anualizate de 4.000% spre 7.000%, ceea ce pe termen scurt, două săptămâni, nu pare deloc mult. De exemplu, la un credit de 1.000 de lei pe 15 zile clientul rambursează 1.147 de lei. Dar de la 1 octombrie vom introduce o normă prudenţială prin care IFN-urile care cer dobânzi de peste 200% vor trebui să aducă sume suplimentare ca provizioane. La 100 de lei împrumutaţi, vor trebui să aducă 67 de lei. Asta înseamnă că la acel credit de 1.000 de lei clientul va rambursa 1.046 de lei”, a explicat Liviu Voinea, la ZF Live.

Viceguvernatorul BNR a menţionat că aceasta nu este o măsură destinată protecţiei consumatorilor de credite imediate, ci o măsură prudenţială pentru evitarea riscului sistemic. „Dacă ei cer 7.000% dobândă, înseamnă că ei înşişi consideră riscante aceste credite”, a precizat oficialul.

În prezent, a mai spus Liviu Voinea, doar o parte din IFN-uri sunt în registrul special al BNR – unde sunt direct supravegheate – şi restul sunt în registrul general, unde sunt doar monitorizate.

Potrivit oficialului băncii centrale, creditarea oferită de IFN-uri a crescut cu 20%, în timp ce creditarea bancară a crescut doar cu 3%, lucru care a determinat introducerea măsurii respective de prudenţialitate. „Creditul mediu acordat de IFN este de 3.300 de lei”, a mai spus Liviu Voinea.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>