CJ-Cluj

Corpul de control al primului ministru, la CJ Cluj. Miza: 60 milioane lei

Corpul de control al primului ministru Victor Ponta se află la sediul Consiliului Județean (CJ) Cluj pentru a verifica o alocare de 60 de milioane de lei (n.red. 14 milioane de euro), în 2010, de către Guvernul Boc pentru finanțarea lucrărilor la stadionul Cluj Arena.

La acea vreme, președinte al CJ Cluj era Alin Tișe, actual senator PDL.

Acesta a transmis printr-un comunicat de presă că acest control este unul de factură politică, cu scopul “discreditării sale ca fost președinte al CJ şi a premierului de la acea vreme, Emil Boc”. Senatorul mai spune că este “acoperit” în acte în privința alocării banilor în cauză.

Redăm mai jos declarația lui Alin Tișe:

”Referitor la informaţia apărută în presă cu privire la controlul corpului de control al prim ministrului efectuat la CJ Cluj cu privire la verificarea modului de utilizare a banilor alocați de guvernul Boc prin HG nr. 1378/2010 pentru construirea stadionului ClujArena:

1. Controlul declanșat după 4 ani de la alocarea sumelor de bani, de 60.000 mii lei, este un control politic făcut cu scopul discreditării mele ca fost președinte al CJ şi a premierului de la acea vreme, Emil Boc. Se încearcă compromiterea publică printr-un control abuziv care să răspundă intereselor politice ale adversarilor politici.

2. Corpul de control efectuează un control abuziv, ilegal, el nefiind competent să verifice modul de licitare, contractare, adiţionare, cheltuire sau plăţi, efectuate de CJ Cluj care este autoritate aleasă  şi care funcţionează în baza principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii. Competenţa aparține exclusive Curţii deConturi care a şi efectuat în fiecare an aceste controale.

3. Corpul de control al prim ministrului poate verifica doar dacă banii alocați de guvern pentru obiectivul “Cluj Arena” s-au utilizat pentru acest obiectiv. Acest aspect reiese din bugetul public al CJ Cluj din anii 2010 şi 2011, de unde rezultă că banii alocați de la guvern s-au utilizat doar pentru acest obiectiv. Este firesc să fie aşa, de vreme ce acești bani au fost insuficienți şi reprezintă doar 30% din totalul costurilor.

4. Verificarea modului de licitare, contractare, adiţionare, cheltuire şi plăţi este de competenţa exclusivă a Curţii de Conturi care în anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 a verificat şi reverificat modul de contractare, adiţionare, cheltuire, plăţi, iar raportul Curţii de Conturi a fost pus în aplicare de CJ Cluj. Orice alt aspect de natură civilă sau penală nu pot face obiectul de control al corpului de control al prim ministrului, el neavând competenţă legală.

5. Cu privire la lucrările suplimentare efectuate la “obiectivul ClujArena” de către CJ Cluj arătăm că ele nu au fost lucrări decise de Alin Tişe. Ele au fost stabilite în mod legal în conformitate cu OUG 34 / 2006 printr-un singur act adiţional ca urmare a HCJ nr. 314/2010 aprobată în plenul Consiliului Judeţean fără vreun vot împotrivă. Aceste lucrări suplimentare au făcut obiectul discuțiilor şi dezbaterilor publice din ședința CJ din data de 15.12.2010. Aceste lucrări suplimentare precum şi prețul negociat, au fost aprobate a fi efectuate prin votul consilierilor județeni în ședința publică prin HCJ 314/2010 (procesul verbal al ședinței din data de 15.12.2010 este public, el poate fi consultat). Doar lucrările adiționale votate de consilieri şi la prețul stabilit, au fost efectuate de către conducerea CJ Cluj!  De altfel, lucrările suplimentare la orice investiție publică sunt perfect legale, prevăzute întocmai în lege, ele nefiind acte ilegale.

6. Deci, nu Alin Tişe a negociat şi nici nu a decis lucrările suplimentare şi nici valoarea acestora ci un consiliu județean în plenul său, în ședință publică, cu votul tuturor partidelor fără vreun vot împotrivă. Hotărârile de CJ Cluj şi procesele verbale ale şedinţelor publice la care presa a avut acces, sunt dovada spuselor mele.

7. Mai mult, în ședința publică din data de 15 decembrie 2010, unii consilieri județeni, ai opoziției de la acea vreme (PSD), au solicitat efectuarea chiar a mai multor lucrări suplimentare necesare ca urmare a situaţiilor apărute pe parcursul derulării proiectului precum şi a actualizării standardelor UEFA si FIFA, fapt ce a fost acceptat conform art.2 din HCL 314/2010.

8. Prețul corect al stadionului a fost de 35 mil. euro plus TVA (TVA care a fost recuperat ulterior). Cu privire la prețul acestui obiectiv arăt că stadionul ClujArena este stadionul cel mai ieftin din lume, construit şi finalizat în anul 2011 la standardul categoriei 1, FIFA şi UEFA, având şi pistă de atletism încorporată, adică 1.100 euro / scaun.  Prețul / scaun ca termen de comparație: stadionul Naţional Arena, care are același standard FIFA / UEFA, dar fără pista încorporată, a costat aproximativ 4.000 euro/ scaun şi care necesită anual lucrări noi precum schimbări de gazon etc. Despre acest aspect nu au nimic de spus cei care au dispus controalele politice?

9. Orice control al oricărei instituții abilitate este binevenit atât timp cât este în limitele conferite de lege şi în conformitate cu legea. Corpul de control al prim ministrului nu poate efectua controale peste limita legală, substituindu-se altor organe abilitate ale statului.

10. Împotriva oricărei încălcări legale precum şi a depășirii limitelor legale ale controlului dispus politic după 4 ani de către Corpul de control a prim ministrului voi formula plângeri penale. Aceste încercări ale guvernului PSD de a mă discredita şi compromite public nu fac altceva decât să mă determine să continui lupta politică împotriva acestui guvern dictatorial care efectuează controale la comandă pentru a înlătura adversarii politici incomozi.

11. Ataşăm alăturat HCJ privind modul de utilizare a banilor primiţi la bugetul propriu prin HG 1.378/2010.

VEZI mai jos actele trimise de Alin Tișe. 

316_rectificare_buget_general_propriu 316_anexa 1 ACTUALIZARE BUGET CJC IN 2010

314_aprobare_valoare_negociata_stadion proces_verbal_decembrie_2010

 Stadionul Cluj Arena, de peste 30.000 de locuri, a fost inaugurat în toamna anului 2011, după doi ani de lucrări neîntrerupte. Costurile finale pentru acest obiectiv s-au cifrat la 198 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Din fondurile Consiliului Judeţean s-au plătit pentru stadion 138 de milioane de lei, în timp ce Guvernul a alocat suma de 60 de milioane de lei. Firmele care au realizat stadionul sunt ACI, ConA şi Transilvania Construcţii. 

 

Tags: ,

Un raspuns la “Corpul de control al primului ministru, la CJ Cluj. Miza: 60 milioane lei”

  1. Pana unde s-a ajuns, incredibil. Pai mai periculos ca pontapaste inca nu s-a nascut. A ajuns el si guvernul lui format din toate neamurile, ordinarii si marii hoti ai romaniei sa il verifice pe boc, pt stadionul din cluj. Asta da tun dat de boc ca si prim ministru. Sper sa avem tara noastra transilvania si toti cei de speta lui pisoiul cretin si neamurile lui, sa trebuiasca sa intre cu viza pe aici. Ar fi bine sa o controleze pe ma-sa in cur si sa-l traga pe socru pe rug nu sa-i suga ce i-a mai ramas din puta aia cu care iriga terenurile de la ads

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>