Comisia Europeană a respins noul Cod Fiscal

Reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Guvernului nu au căzut de acord asupra modificărilor aduse Codului Fiscal, astfel încât oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu vor mai veni în iulie la Bucureşti, scrie mediafax.ro. 

“Au fost discuţii între CE, ceilalţi colegi miniştri pe fiecare subiect pe care îl au în gestiune. Au fost discuţii fructuoase. Asupra unui singur punct de pe agendă încă nu ne-am înţeles şi asupra căruia nu este un acord – Codul Fiscal”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Codul Fiscal aprobat de Parlament prevede printre altele reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea “taxei pe stâlp” şi a supraaccizei la carburanţi, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate, şi dă posibilitatea primăriilor să majoreze cu 50% nivelul taxelor locale, în timp ce impozitul pe terenurile nelucrate poate creşte cu 500%. Din proiectul iniţial au fost eliminate scăderile cotei unice de impozitare şi CAS, propuse iniţial pentru 2019, respectiv 2018.

Teodorovici a afirmat că România şi-a asumat o deviere temporară de la ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor, generată de impactul bugetar al reducerii TVA de la 24% la 19%, calculat la circa 9 miliarde lei, şi impactul total al noului Cod Fiscal, de 12 miliarde lei.

Autorităţile din România au informat recent autorităţile de la Bruxelles că deficitul din perioada 2016-2018 va fi de până la 1,2% din PIB.

Ministrul a arătat însă, miercuri, că nivelul estimat în prezent al deficitului de anul viitor se ridică la 2,8-2,9% din PIB, apropiat de nivelul de 3% a cărui depăşire declanşează procedura de deficit excesiv, dar a asigurat că vor fi făcute eforturi pentru a nu fi înregistrată o astfel de depăşire, ci, din contră, ca deficitul să scadă spre 2,5%.

FMI consideră că aprobarea Codului Fiscal va crea un deficit fiscal semnificativ, pentru care va fi foarte important, dar şi foarte dificil de găsit măsuri compensatorii.

“Apreciem că pachetul de taxe aşa cum a fost aprobat de Guvern ar crea un deficit fiscal semnificativ faţă de obiectivele fiscale guvernamentale. Găsirea măsurilor compensatorii pentru acoperirea acestui deficit este foarte importantă, dar şi foarte dificilă”, a declarat reprezentantul rezident în România, Guillermo Tolosa, într-o declaraţie transmisă marţi.

O misiune tehnică a Comisiei Europene este prezentă la Bucureşti pentru discuţii cu Guvernul pe marginea măsurilor de relaxare fiscală şi a reformelor în economie, asupra cărora nu au ajuns la o înţelegere la vizita din mai, miza principală fiind reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20%, aşa cum anunţase Executivul iniţial.

Tolosa a declarat la începutul lunii că Fondul recomandă Guvernului să ajusteze măsurile de relaxare fiscală din proiectul Codului Fiscal, întrucât tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă să acopere golul generat la buget începând de anul viitor.

El a arătat că deficitul bugetar în 2016 este considerabil, estimând astfel că proiectul de Cod Fiscal în forma propusă va trebui revizuit semnificativ, întrucât doar prin tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu se va acoperi golul creat. Astfel, Tolosa a sugerat că unele măsuri ar trebui revizuite sau chiar eliminate.

Instituţiile internaţionale nu cred în creşterea automată a veniturilor din tăierea taxelor şi aşteaptă soluţii pentru acoperirea golurilor.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>