cluj imob

Clujul imobiliar, “pe roşu”!

Locuinţele disponibile spre vânzare în România s-au scumpit, în medie, cu 3,1% în al doilea trimestru din 2017. Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari preţuri pe metru pătrat pentru apartamente, fiind urmat de Bucureşti. 

În al doilea trimestru al acestui an, locuinţele disponibile spre vânzare în România s-au scumpit, în medie, cu 3,1%, creşterea fiind una similară cu cea consemnată în perioada similară din 2016, respectiv 3%. În primele trei luni din 2017, locuinţele s-au scumpit cu 4%.

Preţurile locuinţelor din România se află pe un trend ascendent constant în ultimii trei ani, indică datele centralizate de Analize Imobiliare.

Pretenţiile vânzătorilor autohtoni de proprietăţi rezidenţiale s-au majorat, în medie, cu 13% în ultimele 12 luni, potrivit statisticilor.

Cu o valoare de 1.330 de euro pe metru pătrat, Cluj-Napoca continuă să ocupe primul loc în clasamentul celor mai mari preţuri (medii) solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în marile oraşe; pretenţiile vânzătorilor din oraş majorându-se, de altfel, cel mai mult în al doilea trimestru din 2017, respectiv cu 4,9%.

Pe locul al doilea în top se situează Bucureştiul, cu un preţ mediu de 1.240 de euro pe metru pătrat util şi un avans de 3,4% în ultimele trei luni. Distanţa dintre cele două mari oraşe ale ţării s-a diminuat însă în ultimele 12 luni, pentru că preţurile au crescut mai mult în Capitală decât în Cluj-Napoca – 12,9% faţă de 11,7%.

După un avans de 4% în al doilea trimestru din 2017 şi, respectiv, de 8,3% în ultimul an, Constanţa a ajuns la o medie de 1.020 de euro pe metru pătrat util. Preţurile apartamentelor din Braşov şi Iaşi s-au majorat cel mai puţin atât în ultimul trimestru, cât şi în ultimele 12 luni, situându-se acum la 950 şi, respectiv 920 de euro pe metru pătrat util. Timişoara a înregistrat în cel de-al doilea trimestru un avans de 3,5%, ajungând la un preţ mediu pe metru pătrat de 1.080 de euro.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), dezvoltatorii ar trebuie să acorde o atenţie oraşelor mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Braşov.

“În opinia mea, dezvoltatorii ar trebui să acorde o atenţie maximă oraşelor ‘magnet': Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. Un studiu recent al Băncii Mondiale relevă faptul că aproximativ 3,6 mil. de români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, iar 66,5% dintre aceştia ar prefera tot România, cele mai atractive oraşe fiind cele menţionate mai sus. În acest context, Programul Prima Casă pentru 2017, generos alimentat de statul român, nu poate decât să susţină în continuare aprecierea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale şi în 2017″, a declarat Daniel Manaţe, preşedinte ANEVAR.

Dintre reşedinţele de judeţ ale ţării, cele mai mari preţuri solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare pot fi găsite în cele patru centre regionale cu valori de peste 1.000 de euro pe metru pătrat: Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. După o creştere de 8% în ultimul trimestru, Craiova a ajuns la o medie de 980 de euro pe metru pătrat, surclasând astfel Braşovul şi Iaşiul.

La polul opus, cele mai accesibile reşedinţe de judeţ rămân Reşiţa şi Giurgiu – aici, un apartament poate fi achiziţionat, în medie, cu 440 şi, respectiv, 450 de euro pe metru pătrat util. În cel de-al doilea trimestru al anului, cele mai semnificative creşteri de preţ au avut loc în Sfântu Gheorghe (+8,5%, până la 550 de euro pe metru pătrat util), Oradea (+8,3%, până la 840 de euro pe metru pătrat util) şi Craiova (+8%, până la 980 de euro pe metru pătrat util).

 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>