inchiriere_garsoniera_central_cluj_napoca_7400123428538490418

Clujul chiriilor, cel mai piperat din ţară. Vezi preţurile din piaţă

Deși luna septembrie este cea care deschide în mod oficial „sezonul chiriilor”, interesul pe acest segment începe să crească încă din vară. Un fapt ce se resimte din plin, la început de august, în ceea ce privește evoluția prețurilor.

Dintre cele patru centre universitare analizate de imobiliare.ro, cele mai accesibile locuințe pot fi găsite în Timișoara (garsoniere și trei camere) și Iași (două și trei camere)

Cluj-Napoca:

Orașul de pe Someș se situează pe primul loc atât în clasamentul celor mai mari chirii solicitate în prezent de proprietari (excepție făcând aici segmentul garsonierelor, unde este surclasat de București), cât și în cel al scumpirilor consemnate la șase și la 12 luni.

Astfel, prețul mediu pentru o unitate locativă monocamerală se situează la 200 de euro pe lună, cu 11% mai mult decât în ianuarie anul acesta, dar și decât în iulie anul trecut (când era de 180 de euro pe lună).

Cele mai mari creșteri au avut loc însă în cazul apartamentelor cu două camere – o astfel de locuință poate fi închiriată acum cu 330 de euro pe lună, cu 14% mai mult decât în ianuarie și cu 32% mai mult decât anul trecut (când ajungea la 290 și, respectiv, la 250 de euro pe lună).

Un apartament cu trei camere, pe de altă parte, are momentan o valoare medie de listare de 420 de euro pe lună, cu 20% mai mult față de începutul lui 2016, dar și față de vara lui 2015 (când se situa la un nivel de 350 de euro pe lună).

București:

Capitala ocupă locul al doilea în topul național al celor mai mari chirii, variațiile înregistrate în cele două perioade analizate fiind însă semnificativ mai mici. În momentul de față, prețul mediu cerut pentru o garsonieră este de 221 de euro pe lună, la fel ca la începutul acestui an, dar și ca în vara lui 2015 (când era de 220 de euro pe lună). Un apartament cu două camere poate fi închiriat acum cu 300 de euro pe lună, cu 2% mai mult decât în ianuarie și cu 3% mai mult decât anul trecut (când costa 295 și, respectiv, 290 de euro pe lună). Pentru o unitate locativă tricamerală, un chiriaș ar trebui să plătească 380 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un avans de 3% la șase luni și un plus de 9% la 12 luni (de la 370 și, respectiv, 350 de euro pe lună).

Timișoara:

În orașul de pe Bega, o garsonieră costă, înainte de începerea anului universitar, 160 de euro pe lună – cu 7% mai mult decât în urmă cu șase sau cu 12 luni (în creștere de la 150 de euro pe lună). Pe de altă parte, proprietarii de apartamente cu două camere solicită, în medie, 270 de euro pe lună vara aceasta, ceea ce marchează un avans de 17% față de ianuarie 2016, dar și față de iulie 2015 (când pretențiile pe acest segment se situau la 230 de euro pe lună). Potrivit datelor Imobiliare.ro, o locuință cu trei camere are acum un preț de 300 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară din 2015, dar cu 11% mai mult decât la începutul acestui an (când ajungea la 270 de euro pe lună).

Iași:
În capitala Moldovei, chiriile au fost vizibil mai stabile decât în celelalte centre universitare analizate. Variații au fost consemnate, de fapt, doar pe segmentul garsonierelor – o asemenea unitate locativă poate fi închiriată acum, în medie, cu 190 de euro pe lună, cu 7% mai mult decât în ianuarie anul acesta (când costa 177 de euro pe lună) și cu 12% mai mult decât în vara lui 2015 (când ajungea la 170 de euro pe lună). Prețurile medii solicitate pentru locuințele cu două și trei camere, pe de altă parte, s-au menținut constante (per ansamblu) în ultimele 12 luni, la un nivel de 250 și, respectiv, 300 de euro pe lună.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>