andi nalat 1

Clujeanul care aduce motocicliști nemți să le arate România

Mai bine de zece ani a fost expert pe fonduri europene ba în Ministerul Educație, ba la Universitatea Babeș – Bolyai. Până a priceput că nu îi place ce face. Și s-a decis să lase totul deoparte și să creeze un business ce să se circumscrie pasiunii sale pentru turele lungi cu motocicleta. Aduce bike-ri germani și le arată România în ture de câte 10-12 zile. Este la al doilea sezon și afacerea s-a dezvoltat spectaculos față de primul an. Așa începe povestea noii vieți a lui Alexandru ”Andi” Nalat.

andi maramures

”Mi-am descoperit pasiunea pentru motoare – pe care cred că am avut-o dintotdeauna  – acum vreo 12 ani, când chiar am putut să îmi iau prima motocicletă. Eu dintotdeauna am considerat că motorul e o chestiune ce ține de drumuri lungi, nu de de mers până în centru la agățat fete. Încet-încet , de-a lungul anilor, a crescut și capacitatea financiară și după ce am putut să îmi iau o motocicletă mai ca lumea – un Boxer BMW, am început să fac drumuri lungi de unul singur”, povestește Andi.

andi trans 2

Poveste turelor

…. începe în 2007. ”Așa că primul meu drum de lungă durată a fost turul Mării Negre, în 2007. Apoi, în 2008, după ce am prins gustul, mi-am oferit plăcerea de a de a merge până în Asia Centrală, 13.000 de kilometri timp de 5 săptămâni.  Am vizitat o bună bucată din Drumul Mătăsii, am ajuns până la 700 de kilometri de granița cu China, și am văzut locurile acelea legendare: Samarkand, Burkhan,  deșertul, ce a mai rămas din Lacul Aral. Apoi am luat o mică pauză cu drumurile lungi dar deja începeam să simt că se poate organiza ceva din punctul acesta de vedere. Am început să mă informez, am văzut că sunt firme mari, adevărate în Occident care ofertează turismul pe motocicletă în mod organizat. Aveam să aflu, mai târziu, când am început să particip la târguri în Germania, că e practic doar o problemă de bani, dar orice se poate cumpăra în această materie: de la ture de o zi, două, de week-end, în zonele lor, în Germania – a propos, e de mirare că la un târg din Munchen se vindeau week-end-uri moto în Bavaria, ca și cum aș oferi motocicliștilor clujeni ture în jurul Clujului, ca ofertă de turism – până la turul lumii pe motocicletă. Costă 100.000 de euro  și durează 6 luni, dacă vrei să îl faci în mod organizat”, rememorează Andi.

andi popas

S-a săturat de lucrul în sistem…

După o călătorie pe motocicletă în Sahara, ideea viitorului business începe să prindă contur. ”În 2012 am făcut o plimbare până în Sahara, în Algeria, o experiență de neuitat, și am început să fiu tot mai sigur că dacă pot să mă organizez singur pentru o astfel de tură lungă, atunci pot să organizez o excursie pe motociclete pentru străini în România. Și am început să iau măsuri, fiind tot mai nemulțumit și de locul meu de muncă din perioada respectivă, iar lucrurile s-au așezat de la sine. Lucram ca asistent manager de proiect și expert pe fonduri europene în cadrul Universității Babeș – Bolyai, iar înainte am fost în Ministerul Educației pe o poziție similară, dar se pare că munca de birou și hârțogăria nu au fost niciodată genul meu de activitate. Am făcut-o mai bine de zece ani și cred că mi-am făcut datoria față de așa numita carieră de birocrat. Așa că am început să mă gândesc la ce aș putea să fac în afară sau pe lângă și în final în loc de serviciul meu de atunci și profitând de o pauă în activitatea de proiecte, m-am retras de tot din activitatea de expert fonduri europene, mi-am luat inima în dinți și anul trecut, în 2013, am avut primul sezon de ture moto prin România pentru străini. Mi-am creat atunci și un site (www.motonomad.com), destul de primitiv în prima lui variantă, și am participat prima oară la un târg cu specific moto care avea o secție de turism, în Germania, unde am văzut amploarea fenomenului și cu ce fel de piață mă confrunt”, spune Andi.

andi transf

Face cursul de ghizi

Ca să poată auce bike-ri din Germania (fiind, la rândul său, vorbitor de germană), Andi a făcut cursul de ghizi. ”Între timp am făcut un curs de ghizi, deci sunt ghid autorizat. Cursul a durat vreo șase luni dar a meritat pentru că mi-a adus nu doar un plus de cunoștințe în ceea ce privește istoria și geografia, care, să zicem, că nu mi-ar fi lipsit, dar m-a ajutat să îmi structurez un pic ideea de interacțiune cu turiștii și cât merită și pot să le prezint îtr-un tur de oraș, în vizitarea unui punct turistic cum ar fi Castelul Bran ori Transfăgărășanul ori ceva monument sau orice altceva. Multe sunt cunoscute deja peste frontiere și avem câteva puncte care trebuie incluse în fiecare tură a României”, își continuă Andi povestea.

andi on the road

2013, anul startului

”Așa că după un început timid dar intens în sezonul 2013, am văzut că merită continuat în 2014, am refăcut site-ul într-o formulă mai prietenoasă și mai elaborată, am participat din nou la târg. Așa că față de anul trecut, când am avut două ture, anul acesta am avut deja cinci ture și urmează a șasea, în septembrie.  Deci o creștere spectaculoasă și a numărului de oaspeți.  Deci clar voi continua. Voi face efortul financiar – pentru că este un efort financiar – să mă duc la două târguri, voi investi în publicitate și voi reface site-ul  în octombrie. Specificul acestui tip de turism este că majoritatea își rezervă din iarna acestui an sau primăvara devreme în 2015 concediile pentru următorul an”, spune motoristul clujean.

andi on the road 3

Cum se desfășoară o tură cu turiști

”O tură se desfășoară cam așa. De obicei, oamenii sună sau îmi scriu un email dacă mai au întrebări suplimentare, apoi pot folosi un formular de rezervare pe site, se încasează un avans, și apoi, la data, ora și locul stabilite ne întâlnim la începutul fiecărei ture la o locație în Austria. De acolo pornim în grup, traversăm Ungaria și prima noapte ne-o petrecem undeva în zona graniței de vest a României, iar de acolo, în etape de 250 – 300 de kilometri pe zi facem un tur al țării. Turele sunt diferite, unele au mai mult accent pe partea culturală, altele se adresează celor ce vor mai multă sălbăticie, mai multă natură, dar pot să spun că 80% din timpul alocat unor ture – care durează timp de 10 – 12 zile, se petrece în Transilvania, doar în unele dintre ele traversăm munții și mergem până în Delta Dunării sau la litoralul Mării Negre. În fiecare zi avem altă cazare, încerc să structurez ca unitățile de cazare să aibă specific  local, dar să fie în fiecare zi altfel, să nu apară monotonia. Până acum am reușit: vizităm și locații de 4 -5 stele, dar și pensiuni rustice în Maramureș unde lucrurile sunt mai simple, dar lumea mai vrea încă o dată acolo”, rezumă Andi.

andi on the road again

Cu ce impresii pleacă bike-rii nemți

Andi susține că mulți turiști de-ai săi vin cu prejudecăți, dar sunt uimiți să constate cum e de fapt România. ”După doi ani de cunoscut străini care vin cu motocicletele în România, dacă aș face un rezumat aș spune: majoritatea sunt uimiți de cum arată de fapt România, sunt uimiți că de fapt țara este una sigură și că nu i s-a întâmplat niciunuia nimic, să nu i se atingă nimic, darămite să i se fure ceva. Sunt uimiți că au auzit despre România un anumit tip de lucruri și când vin aici văd total altceva. O mare parte din ei vor să afle lucruri despre specificul național și local: pentru ei o biserică ortodoxă ori o mănăstire din nordul Bucovinei  sunt lucruri deosebite dar totodată sunt atrași și de istoria multiculturală a Transilvaniei. Când aud că am avut, practic, înaintași comuni sași sau șvabii în Banat li se deschid ochii și își dau seama că cel puțin această parte a României întotdeauna a făcut parte din Europa”, conchide Andi.

andi maramures 2

Cum i se dezvoltă business-ul

Într-o tură poate avea maxim 10, excepțional 11 turiști pe motoare, susține Andi. Turiștii au cazare, mic dejun și cină alese în așa fel încât să primească reproșuri de la nemți că s-au îngrășat în timpul șederii în România. ”Chiar trebuie să vorbesc să mai micșoreze porțiile de la cină, căci sunt imense”, spune Andi, La amiază mănâncă pe drum. ”Am avut o creștere de 200-300% față de anul trecut ca număr de participanți. Fiindcă lucrez cu o agenție de turism din Cluj și am și contacte în domeniu cu firme din Germania și Suedia, am speranțe pentru 2015 ca pe lângă servicii mai bune pot atinge un grad și mai mare de notorietate, iar la anul voi încerca să mă extind și spre piața din Israel, Suedia și Marea Britanie. După toate datele de care dispun ca începător în afacere, pot să spun că sunt șanse foarte mari ca anul vitor să fie și mai extinsă activitatea, nu neapărat ca număr de ture, căci fizic nu pot gestiona mai multe, dar să am la fiecare tură mai mulți participanți, ceea ce ar aduce și succesul financiar, creând premizele unui venit care, împărțit pe un an întreg, să fie comparabil cu un salariu decent din orice domeniu din care se poate trăi în România”, spune Andi.

(Titus CRĂCIUN)

(sursa foto: www.motonomad.com)

 

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>