flo featured

Clujeanul care a creat școala artelor supraviețuirii în situații extreme

V-ați încumeta să stați cinci zile în natură, cu echipament minim, în zone salbatice , fără acces la civilizatie sau confort? Ați fi dispuși să renunțați la all inclusive pentru a escalada cel mai înalt vârf din Europa? Mulți o fac și se încumetă apelând la cei de la Școala Flo Adventure. Arta supraviețuirii în condiții extreme  începe să intereseze pe tot mai multă lume. La fel a crescut și numărul expedițiilor montane în Alpi, Caucaz etc. Cu costuri minimale nu ”pățești” doar atât: începi să îți umpli și sufletul, dă asigurări alpinistul Florin Pop Vancea, fondatorul scolii.

flo caucaz

Florin ”Flo” Pop Vancea  poate fi descris tehnic astfel: ”acel ceva ce majoritatea am vrea să fim dacă:

  1. am crede în vise
  2. am avea curaj să le urmăm
  3. am crede că nu sunt banalități, oricât de banal ar suna”. După definiția tehnică, domnul inginer (”nu am profesat niciodată”) , director de vânzări într-un ”colos” (”nu mă simțeam în largul meu acolo”), ofițer de vânărori de munte, este românul ce în anii 90 pune pentru prima oară tricolorul pe Ararat, călătorește, escladează, supraviețuiește în toate cele patru zări și îi învață și pe alții să o facă. A avut trei vise, a mai rămas unul dintre ele, care e pus la sertar până ce ajung cei doi copii ai săi la casele lor. Are clienți din diverse categorii, mai toți ași în domeniile lor”.  În termeni economici, Florin Pop Vancea trăiește din supraviețuire. 

”Povestea e destul de lungă. Fratele meu era geolog și era unul dintre cercetătorii în aur pe vremea lui Ceaușescu și mă lua cu el să văd munții. Îi plăcea mult pescuitul pescuiam împreună iar atunci am văzut primii oameni care se cățărau. Și atunci mi-am zis: și eu vreau să fac treaba asta. Sigur, nu m-am gândit niciodată că o să ajung să am o profesie din asta. Totul a început ca un hobby. Totul a fost o întâmpare sau mai bine zis o binecuvântare de la Cel de Sus”, rememorează Flo începuturile.

flo focul

Practică alpinismul de 28 de ani. Acum are 41. ”La 13 ani m-am apucat de alpinism. De atunci nu m-am mai putut lăsa. Aici, în Cluj, în Cheile Turzii, am început. Am avut un partener, Marius, care apoi a plecat în Statele Unite. În liceu am început să mergem mai des, atunci am avut și primul echipament, dar atunci cățăram așa, aiurea. Chiar fără asigurare…făceam toate prostiile posibile. În fine, nu mergeam la înălțimi foarte mari, dar, oricum, riscam fără minte atunci. Acum stau și mă gândesc când îi văd pe elevii mei are vin la școală, îmi vine greu să îi critic, căci mă văd pe mine îi ei… Dar nu, nu îi las să facă nebuniile ce le făceam noi. De aceea am și pus bazele acestei școli. Pe vremea mea era o singură carte: ”Alpinism”, de Walter Kargel. De acolo am început să citesc și să învăț alpinismul de la A la Z. Oamenii din ziua de azi au șansa să aibă echipament și să înceapă de la mijlocul alfabetului și pot să ajungă acum în doi ani să învețe cât am învățat eu în 28. Dacă muncesc. Pentru că acum au echipament și tot ce le trebuie la dispoziție. Inclusiv traseele, care sunt toate spituite, pentru că pe vremea aceea erau doar cuie, pe care le mai scoteai cu mâna și apoi le puneai înapoi în fisură, așa, să te amăgești cum că ai fi asigurat, deși știai că nu ești”, spune Flo.

flo cu pioe

Plămada viselor și truda lor

Până să ajungă să își ducă clienții în toate colțurile lumii, din palmele lui lo a curs destul sânge.  ”Am muncit mult: iarnă – vară, palmele mele erau cu sânge, ne cățăram foarte mult. Era un zid între Zorilor și Mănăștur, un parapet care a alunecat. Și acum mai există acel zid în zona curbei de pe variantă. Ei bine, acel zid era făcut din beton și conținea foarte multe pietricele care tăiau. Așa că aveam tot timpul mâinile pline de sânge. Umblam mai tot timpul bandajați. Lumea se uita la mâinile noastre de parcă în loc de a fi elevi de liceu, am fi lucrat în construcții. Dar mergeam dimineața, mergeam seara, pentru că ne plăcea. În zona străzii Câmpului nu era nimic, nicio construcție. Chiar am câteva crochiuri făcute pe vremea aceea de Marius – el a ajuns profesor de pictură la o Universitate din Colorado – unde se vede că în zonă era doar un câmp gol”, își amintește supraviețuitorul.

flo sala

Odată cu apariția echipamentelor și a facilităților de escaladă, năzuințele de atunci sunt  tot mai ascunse. ”Din păcate, acum avem sală de escaladă, tot felul de echipamente, dar performanță nu mai există. Asta e foarte deranjant, pentru că în zilele noastre foarte puțină lume mai iubește cu adevărat muntele. Multora le place ceea ce fac, dar când dau de greu acolo, sus, realizează că nu e ca în pozele de pe Facebook. Acasă, la căldură, e frumos, dar cum ieși și începe să te bată vântul, începi să cedezi și își dau seama că nu e chiar așa ușor cum credeai. Dar dacă vântul acela și frigul și fiecare cristal de gheață pe care îl vezi că zboară le transformi în frumusețe, îți pot da un zbor ca de acvilă: ești liber, planezi. De pildă, acum, în Caucaz, am asistat la o demostrație a 15 acvile. Am spus că viitorul meu speach la conferințele motivaționale pe care le țin va fi ”Cum să fii liber ca o pasăre”. Sigur, majoritatea se uită: ”A, da, pasărea aceea e liberă” și cam atât. Eu cred că am învățat de la ele o altfel de libertate. Dacă dai viață pasiunii tale, atunci poate deveni ușor și o profesie. Și o vei face cu mare, mare plăcere. Nu te vei trezi niciodată dimineața zicând: ”O, iar trebuie să plec la serviciu, o, oare azi ce am de făcut, o, azi iar vine șeful”. Tot timpul clienții mei îmi spun : ”Flo, eu nu aș mai vrea să mă întorc acasă, îmi e dor de familie, de copii, dar îmi doresc să am acasă libertatea pe care o simt aici”.

flo scoala

Cum a ajuns să trăiască din alpinism și supraviețuire

Clar că nu dintotdeauna. Mulți ani am făcut treaba asta strict ca pasiune. Este un sport pe care îți e foarte greu să îl practici și în același timp să îți întemeiezi o familie.  Ca să ai și familie și copii și să practici și alpinismul si supravietuirea– mă refer la un nivel ridicat, e destul de dificil. Sunt foarte mulți care divorțează ori nu se căsătoresc pentru că își dau seama că nu își pot urma visul. Visul meu a fost să fac acest sport, dar pentru mine a fost mai importantă familia mea – soția și  copii. Așa că mi-am spus: ”Ok, renunț la toată treaba aceasta când mă voi căsători, pentru că pentru mine căsnicia înseamnă să îmi respect soția și ea să mă respecte. Nu credeam că voi găsi pe cineva care să mă înțeleagă”, spune alpinistul.

Principalul imbold: femeia de lângă

Soția nu l-a oprit. Din contră, l-a determinat să deschidă școala. ”Eu o admir. E mai puternică decât mine.  Știți de ce? E foarte ușor să mergi într-o expediție, pentru că ești permanent concentrat acolo. Dar este extrem de dificil de rămas acasă cu gândul la cei plecați. E o femeie foarte puternică și această putere mi-o dă și mie. De aceea spun că am fost binecuvântat cu o femeie așa puternică”,  spune Flo.

flo ret

Începuturile școlii, tarife simbolice

Când a deschis școala, taxa de curs era echivalentul de acum a … doi lei. Și a avut trei clienți. “Lucram deja la firme mari, eram director de vânzări la o companie, dar nu îmi găseam locul. Și atunci soția mi-a spus: ”Ok, dacă tot mergi pe munte și îi înveți pe toți pe gratis, de ce nu deschizi o școală, de ce nu faci din asta un business. Și astfel am început cu 10 lei taxa prima oară. Atât era taxa de curs, echivalentul acum a vreo 2 lei, deci o taxă absolut modică. Atunci când am deschis școala, în 1995, am avut trei clienți. Multi râdeau de mine, mă arătau cu degetul și ziceau că sunt nebun. Îmi ziceau: ”Cine crezi tu că îți vine la așa ceva? Cine se leagă la cap cu așa ceva?”. Cu atât mai mult cu cât alpinismul nu era, la vremea aceea, foarte bine cotat. Alpinimul s-a lansat in Romania undeva după anul 2000, când au început expedițiile mari, când au încept să apară echipamente accesibile, etc. Pe vremea aceea eram mai puțini pe expedițiile externe. Eram eu, Coco Galescu, Ticu Lăcătușu, David Neacșu si altii. Mai era și Mihai Cioroianu, care a murit pe K2, în 1999.  Apoi au început să plece pe vârfuri  Horia Colibășanu, Alex Glăvan, apoi Coco Popescu și alții. Desigur, înaintea noastră au fost alte generatii de alpiniști foarte buni. Pe vremea lui Ceausescu au fost organizate expediții în Himalaya, atunci a murit Cezar Vărgulescu. Ionel Coman  care scris o mulțime de cărți in domeniu, care m-au inspirat și m-au impulsionat în drumul meu în alpinism. În 1992, dintr-o expediție pe pe Dhaulagiri (8.176 m) nu s-au mai întors Tania Duțescu  Coliban și Sanda Isăilă. Le prețuim amintirea”, povestește Flo.

flo pe stanca

Își pregătește cursanții pentru ghețari și crevase

Specializat în cățărări pe ghețari, Flo își pregătește elevii pentru altitudini mari. ”Am deschis școala pentru că am văzut că foarte multă lume are nevoie să învețe și nu am mai vrut să fie ca pe vremea mea, când nu ne învăța nimeni. Acum unii nu vor să te învețe de frică să nu le furi meseria. E adevărat că am învățat pe foarte multă lume, ba chiar am și concurență dintre foștii mei elevi, dar nu îmi fac probleme pentru că fiecare are părticica lui. Școala am deschis-o în 1995 iarna, îmi plăcea și îmi place enorm zăpada, gheața. Vara, tehnica este destul de simplă. Iarna sunt puțini cei ce știu ce e tehnica de avalanșă, mersul pe ghețari șamd. De acestea ai nevoie la altitudine. În munții noștri avem probleme cu avalanșele, dar nu cu crevasele ori cu mersul pe ghețari. Iar cum se iese foarte mult în afară si cursanții au nevoie de cunostinte despre acestea.”, afirmă alpinistul.

flo alpi

Cum au ajuns tehnicile de supraviețuire în Școala lui Flo

Una dintre cele mai solicitate tabere este cea de supraviețuire. În acest sens, Flo a pus bazele unui headquarter în Scărița Belioara, în Muntii Apuseni,la 80 de kilometri de Cluj-Napoca. ”Partea de supraviețuire a apărut în școală după ce am terminat școala de ofițeri și m-am specializat pe vânător – cercetaș de munte. Am decis să introduc partea de surviving înainte de apărea tot ce acum pe Discovery ori National Geografic.  Astea sunt show-uri, ce face Bear Grills e un show. Pe mine mă ajută, pentru că ceea ce face el ori fac alții  ca și el promoveaza domeniul în care eu activez, trezind apetitul oamenilor pentru aceste activități.  Sunt o grămadă de corporatiști care vor să evadeze în natură. Cursurile mele sunt la un nivel ridicat pentru că eu consider că unele lucruri – minimale- oamenii le știu.  Nu de putine ori,  când ajung în fața lor îmi dau seama că sunt unii care au dificultăți în a aprinde un băț de chibrit pe cutia de chibrituri, ce să mai vorbim de amnar. Și atunci îmi rezerv o jumătate de oră pentru a preda despre aprinderea focului. Sunt oameni care sunt foate buni în profesia lor – majoritatea sunt soft-iști – dar când se izbesc de viața reală și nu de click-ul de pe mouse, acolo au o problemă. Natura poate fi o provocare pentru mulți dintre noi. ”, spune Flo.

flo cu primusul

Povestea celor trei vise și întâlnirea cu primul om ce a cucerit Everestul

În Noua Zeelandă avea să își vadă unul dintre vise: un concert Pink Floyd. Și tot acolo întâlnește Legenda: pe primul om de pe planetă ce a avut Everestul sub bocanc. “ În tinerețe aveam trei vise: un concert Pink Floyd,  Vf. Ararat și Vf. K2. Primele două sunt realizate.  K2 încă îl mai am. Când am avut întâlnirea cu Sir Edmund Hillary (primul om ce a ajuns pe Everest, în 1953 – n.red), mi-a spus așa: ”Care sunt visele tale, pentru că știu că fiecare alpinist are unul al său?”. I-am răspuns: K2.  ”Ok, K2 e un vârf frumos, un vârf foarte scump. Îți dau mai multe vârfuri din Himalaya care au aceeași frumusețe ca și K2-ul, dar care sunt mult mai ieftine”. Și mi le-a dat. Sunt sub 8.000 m toate și la fel de frumoase.  Întâlnirea cu  Sir Edmund Hillary a avut loc în Noua Zeelandă.

flo cu sir

Am stat și m-am tot gândit la discuția cu Sir Edmund Hillary. Anul trecut am primit o ofertă de la un prieten din Pakistan, care are o firmă identică cu a mea și care mi-a cerut tot timpul să colaborăm, o ofertă, așadar, pentru K2 foarte ieftină, dacă m-aș fi lipit de o altă expediție. Era cam la veo 5.000 de euro. Dar asta o spun tuturor: K2 este încă acolo. De fiecare dată când ies pe ușă, indiferent că mă duc în Cheile Turzii ori la Scărița Belioara unde avem baza, ori că mă duc în Alpi ori în Caucaz, ori în America de Nord ori Noua Zeelandă, mie îmi transpiră mâinile când mă gândesc la copiii mei.. Copiii mei sunt cei mai valoroși. Indiferent de cât de bun te consideri că ești, oricâtă experiență ai, cu muntele nu e de joacă. Am văzut o grămadă de oameni care au murit. Eu mi-am întemeiat o familie si aceasta este prioritatea mea. Nu știu, poate pe când copii mei vor pleca de acasă și se vor așeza pe făgașul lor, poate la 60-70 de an mă voi vedea și cu K2. Mi-am propus să ajung măcar în base camp-ul  de la K2 pentru că măcar așa îl văd. Poate chiar anul viitor voi ajunge în zona respectivă, dar, repet, acum copii sunt prioritatea”, afirmă Flo.

flo retezat 2

Cum arată business-ul cu aventură?

Se poate trăi din aventură? ”Nu e un domeniu ușor, ca multe altele și dacă unii au planuri de îmbogățire, le recomand să încerce afaceri în alte domenii, dar pentru mine e important că fac ceea ce îmi place și că o fac cu pasiune. Mă consider bogat pentru că am familia pe care o am, pentru ca am sănătate și pentru că fac ceea ce îmi place. E cea mai mare bogăție pe care o am și pe care am câștigat-o. Apoi este vorba despre relația pe care am câștigat-o cu soția mea pe baza școlii. Și ea se implică mai ales pe cursurile de supraviețuire. E foarte bună pe așa ceva. Dar ca business, pot să spun că cel putin anii de început au fost foarte grei. “ Dacă I-am mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne  plângem” spunea Richard Wurmbrand. E unul din citatele celebre după care mă ghidez în viață. Mulțumesc Domunului pentru ca nu am avut niciodată niciun incident cu vreun elev. Așa, că li se mai făcea rău de la înălțime, e altceva. În expediții, pentru mine siguranța e mai importantă decât orice altceva. Mă gândesc că, într-o zi, copilul meu se va duce cu un ghid. Dacă ar păți ceva, cum m-aș simți eu? Așa procedez cu fiecare client. Mă gândesc cum s-ar gândi familia lui dacă ar păți ceva”, spune alpinistul.

Și-ar lăsa copii să îi calce pe urme? Cu o singură condiție. ”E întrebarea pe care mi-o pun în permanență. Mama mea e albă pe cap din cauza mea. ”Viața ta a fost mai mult în rucsac decât acasă”, îmi spune. Mă uit la copii mei: băiatului de 10 ani îi place mult supraviețuirea, dar cu el am un avantaj: nu îi place să se cațere, deci pe partea asta sunt mai liniștit. Desigur, dacă le va plăcea, îi voi lăsa să facă acest sport, dar vreau eu să îi învăț și nimeni altcineva”, se destăinuie.

flo cu sarpele

 De ce s-ar pune cineva într-o situație de supraviețuire ?

”Pentru că nu primesc doar o mulțime de informații utile despre supravietuire, pe care mai apoi au ocazia să le pună în practică într-un mediu controlat ci și pentru că majoritatea se vor regăsi pe sine. Noi suntem un fel de carcasă, dar în interior avem un suflet, iar acest suflet, din pacate  mulți nu știu să și-l hrănească. Rezultatul e ca îl vor umple cu grandomanii ori himere. Dar astea vin și peacă, iar sufletul va fi iarăși gol. Ei bine, acei oameni care vin la noi, vin să găsească în ei ceva, să se ridice și să nu plece cu sufletul gol. Și nimeni nu pleacă cu sufletul gol”, concluzionează supraviețuitorul.

(Titus CRĂCIUN)

 

 

 

 

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>