Piata-Avram-Iancu2_Cluj-Napoca

Cine cumpără apartamente în Cluj / TOPUL vânzărilor pe cartiere

Un număr de 5.911 de apartamente au fost vândute, anul trecut, în Cluj-Napoca, valoarea totală a tranzacțiilor fiind de 410.5 milioane de euro, conform Ghidulului Tranzacțiilor Imobiliare 2018.

Prețul mediu pe metru pătrat al apartamentelor în 2018 a fost de 1.287 euro/mp, în creștere cu 6,3% față de anul 2017 (1.211 euro/mp), rămânând orașul din România cu piața imobiliară cea mai efervescentă după criza imobiliară care a debutat acum 10 ani. Cartierele cu cele mai mult tranzacții înregistrate sunt: Mănăștur – 819, Gheorgheni – 656, Sopor – 592, Bună Ziua – 591 și Centru – 464.

cartiere apartamente

Interesul crescând pentru acest pol de dezvoltare al țării provine într-o proporție semnificativă din județele apropiate, precum Maramureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Sălaj, Mureș și Satu Mare, astfel că peste 32% din cumpărătorii din anul 2018 vin din alte județe ale țării, iar doar sub 2% provin de peste granițe.

Număr tranzacții: 5.911
Valoare tranzacții: 410,5 mil. EUR
Suprafață utilă tranzacționată: 319.065 mp
Cele mai multe tranzacții: suprafață între 35-55 mp
Apartamentele construite după anul 2000: 64,5% din valoarea tranzacțiilor
Finanțare proprie: 80% din valoarea tranzacțiilor
Preț mediu: 1.287 euro/mp
• Preț mediu finanțare banca: 1.283 euro/mp
• Preț mediu finanțare proprie: 1.287,4 euro/mp

A fost lansat concursul de soluții pentru Sopor

Primăria a lansat concursul de soluții pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru cel mai nou cartier al Clujului, iar premiile puse la bătaie însumează peste 3 milioane de lei.

Tema de concurs a fost elaborată de specialiștii Primăriei și ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania. Cea mai mare pondere a punctajului va fi acordată pentru valoarea adăugată a intervenției propuse, cel mai mare număr de puncte urmând să fie alocat pentru „claritatea și calitatea conceptului – felul prin care propunerea răspunde la provocările temei, caracterul inovator, organizarea strategică și spațială și claritatea modului de exprimare a conceptului”. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 13 septembrie 2019.

Valoarea premiilor acordate: premiul I – semnarea contractului de proiectare, valoare 2.800.000 lei (fără TVA), valoare ce se va negocia; premiul II- 120.000 lei (fără TVA); premiul III – 70.000 lei (fără TVA).

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>