ferdinand

Centrul Clujului intră în șantier. Cum se vor traforma străzile Regele Ferdinand, Tipografiei și cele adiancente

Centrul Clujului se va transforma, urmând să fie acordată prioritate pietonilor și transportului public.

Autorizația de construire pentru “creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană prin modernizarea străzii Tipografiei (două tronsoane) și strada Regele Ferdinand cu străzile adiacente acesteia” a fost eliberată marți, 13 august 2019. Investiția de bază este de 15 milioane lei (peste 3 milioane de euro), iar organizarea de șantier de 20.000 lei.

Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 11 luni de zile, calculată de la data începerii efective a lucrărilor (anunţată în prealabil), situaţie în care perioada de valabilitate a autorizaţiei se extinde pe întreaga durată de execuţie a lucrărilor autorizate.

Cine transformă centrul Clujului

Amintim că, în mai 2019, a fost atribuită licitația publică pentru privind “proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii creşterea şi îmbunătăţirea spaţiului pietonal în zona urbană – modernizarea străzilor Regele Ferdinand, Emil Zona, Sextil Puşcariu, Tipografiei (tronsonul 1, respectiv 3) şi a scuarului CEC din municipiul Cluj-Napoca”.

Oferta câștigătoarea aparține firmei Diferit SRL (cu 7 subcontractanți, un ofertant – NV Construct S.R.L și un terț – Planwerk). Contractul este de 15.382.800 lei (3.237.625 euro), bani europeni. Firma Diferit este un client fidel al municipalității clujene, iar în prezent lucrează la Nodul N și podul Porțelanului și a câștigat licitația pentru modernizarea străzii Molnar Piuariu.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a relansat licitația pentru amenajarea și modernizarea străzii Tipografiei (tronsonul 2) din centrul orașului, la începutul lunii august 2019,. Contractul este estimat la 1.287.341 lei, fonduri europene. Termenul limită de depunere a ofertelor este 26 septembrie 2019. Primăria a mai încercat de două ori să liciteze lucrările pentru această investiție, prima dată în martie și apoi în iunie. Inițial, suma pusă la bătaie a fost de 965.689 lei. Ambele licitații au fost anulate din lipsă de participanți.

Cum se schimbă centrul Clujului

Un grup de arhitecți reuniți sub denumirea Asiza, coordonați de Vlad Sebastian Rusu, câștigător a două concursuri de soluții organizate de primărie (Parcului Feroviarilor şi Turnul Pompierilor, n. red.), a imaginat felul în care ar putea să arate arterele din zona centrală. Ideile au fost prezentate în cadrul unei dezbateri organizate de Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC).

Regele Ferdinand se păstrează cele trei benzi actuale. Modificarea importantă este că pe o bandă, dinspre Bd. 21 Decembrie spre Piața Mihai Viteazul, vor putea circula numai mijloacele de transport în comun. În fața magazinului Central se va realiza o piațetă. Tot acolo se va păstra o stație cu refugiu pentru troleibuze și autobuze.

Taximetrele vor fi mutate de pe Ferdinand pe Tipografiei, de unde vor dispărea locurile de parcare la bordură. Pe ambele laturi ale străzii vor exista benzi pentru biciclete, iar la capetele străzii vor fi, în paralel, treceri pentru pietoni, dar și pentru biciclete. În plus, este prevăzută o a treia trecere pentru pietoni/ biciclete, în zona poștei. Arhitecții au imaginat un aliniament de arbori pe ambele părți ale străzii.

Emile Zola va fi în cea mai mare parte cu “shared space”; aceasta înseamnă că mașinile de aprovizionare și ale riveranilor pot intra, dar nu pot staționa. Aceeași situație a fost prevăzută și pe Sextil Pușcariu. De la intersecția cu S. Pușcariu, strada Emil Zola va deveni complet pietonală. Vor fi prevăzuți stâlpi retractabili, pentru acces în cazuri de forță majoră. Ambele străzi au fost gândite cu arbori.

Pe Tipografiei nu vor fi permise parcările. Mașinile vor putea circula, dar au fost prevăzuți stâlpișori pe marginea carosabilului pentru a nu putea staționa. Doar în dreptul magazinului Central va exista o zonă care va funcționa ca stand de taxi. În capătul dinspre str. Cuza Vodă – S. Brassai e propus un taluz înierbat.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>