Cele mai mari investiţii în firmele mici şi medii româneşti, în special cele din domeniul tehnologiei, au venit din partea unor fonduri de investiţii străine. Dar, sunt câteva startup-uri care au reuşit să atragă sume importante de bani şi din partea unor fonduri private româneşti sau antreprenori locali. Iată care au fost în acest an cele mai mari fianţări obiţinute de firmele fondate de români.
Firma românească de thenologie UiPath a obţinut în primăvara acestui an o finanţare record pentru piaţa românească, de 30 de milioane de dolari din partea fondului american de investiţii Accel Partners, fond care se mai numără printre investitorii Facebook sau Dropbox.
Roboţii software UiPath sunt programaţi să preia munca de tipul copy-paste a angajaţilor, eliberându-i de sarcinile tranzacţional repetitive care îi solicită inutil, explică fondatorl firmei, Daniel Dines. El a lansat firma în 2005 când a plecat de la Microsoft, din Statele Unite, pentru a se întoarce şi a lansa o afacere IT în România.
O altă investiţie importantă a fost obţinută de firma româniească Bitdefender, fondată de soţii Măriuca şi Florin Talpeş.