index

Cel mai consistent TIFF. În 2016. Buget de 1.8 mil. de euro şi 248 de filme

Ani la rând bugetul Festivalului Internaţional de Film Transilvania stătea sub semnul întrebării chiar şi cu câteva zile înainte de start. Fie nu  veneau banii de la Ministerul Culturii, fie îi lăsa în aer câte un sponsor sau se schimba legislaţia privind finanţările nerambursabile acordate de municipalitatea clujeană. Însă un festival făcut din pasiune trece peste orice greutăţi şi-şi dovedeşte profesionalismul. Drept urmare, ediţia de anul acesta, una aniversară – 15 ani, este cea mai consistentă din istoria TIFF: buget de 1.8 milioane de euro (40% finanţări publice: 2 milioane lei de la Ministerul Culturii, 1.4 milioane lei de la Primăria Cluj, plus fonduri prin programul Europa Creativă), 248 de producţii – 216 lungmetraje şi 32 de scurtmetraje- din 63 de ţări, 20 de locaţii ce vor găzdui proiecţii şi evenimente speciale – Cinema Dacia, Someş Open Air, Castelul Banffy din Gilău şi Urania Palace fiind noile atracţii şi circa 850 de invitaţi români şi străini, între care Iain Smith, Richard Pena, Sion Sono, Carmen Galin, Lujza Orosz, Nae Caranfil sau Cristi Puiu. 

Actrițele Carmen Galin și Lujza Orosz, premii de excelenţă şi pentru întreaga activitate

Actriță emblematică a filmului și teatrului românesc, Carmen Galin, care a împlinit anul acesta 70 de ani, va fi distinsă cu Premiul de Excelență la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Trofeul îi va fi decernat sâmbătă, 4 iunie 2016, în cadrul ceremoniei de premiere de la Teatrul Național din Cluj.

Premiul pentru întreaga activitate acordat unei personalități din cinematografia română îi revine anul acesta Lujzei Orosz (89 de ani), actriță reputată a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, căreia îi va fi dedicată și o proiecție specială a filmului Urgia (1978), co-regizat de Iosif Demian și Andrei Blaier.

Proiecția specială, în prezența actriței, va avea loc vineri, 3 iunie 2016, ora 14.30, la Cinema Arta. Urgia din titlu este războiul, cu traumele sale produse într-un sat din nordul Moldovei. O apariție la fel de puternică avusese în Vifornița (1973, r. Mircea Moldovan), de data aceasta alături de Gheorghe Cozorici, rol pentru care a câștigat Premiul Asociaței Cineaștilor din România. Actrița a jucat și în O lacrimă de fată (r. Iosif Demian), proiectat la Cannes în 1982. Alături de Marga Barbu, George Motoi și Florin Piersic, a apărut în filmul din seria Mărgelatu Trandafirul galben (1981).

Producătorul lui „Mad Max”, Iain Smith, premiul pentru Contribuţia adusă Cinematografiei

Iain Smith, unul dintre cei mai influenți și prolifici producători de film actuali, omul din spatele unor blockbustere ca Mad Max: Drumul Furiei, Al cincilea element sau Șapte ani în Tibet, este unul din invitații speciali ai celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale la gala de închidere din 4 iunie 2016, de la Teatrul Național din Cluj. Producătorul va fi prezent și la proiecția Mad Max: Drumul Furiei, premiat cu șase statuete Oscar, în Piața Unirii Open Air vineri, 3 iunie 2016, de la 21.45.

Născut în Glasgow, Scoția, Iain Smith (n. 1949) a absolvit London Film School și a colaborat de-a lungul anilor cu marile studiouri de la Hollywood – Warner Bros., Universal Studios, Columbia Pictures, 20th Century Fox, Miramax – și cu regizori precum Ridley Scott, Oliver Stone, George Miller, Darren Aronofsky, Stephen Frears, Luc Besson, Roland Joffe. În 2005 a fost recompensat cu Premiul BAFTA pentru Outstanding Achievement in Film, în 2008 a fost decorat cu Ordinul de Ofițer al Imperiului Britanic, iar trei ani mai târziu a fost numit la conducerea British Film Commission.

Nouă filme de debut, între care unul românesc, în cursa pentru Trofeul Transilvania

Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania de anul acesta stă sub semnul diversității și inventivității, tinerii cineaști deconstruind ingenios convențiile genului horror, thriller, romance și western. Cele 12 filme care concurează pentru Trofeul Transilvania – realizate de regizori debutanți sau aflați la al doilea lungmetraj – vin din 16 țări: Franța, Tunisia, Belgia, Islanda, Danemarca, Australia, India, Bulgaria, România, Marea Britanie, Germania, Israel, Franța, Cambodgia, Spania și, pentru prima dată în istoria festivalului, din Vanuatu. Nouă dintre ele sunt filme de debut.

Juriul Competiției TIFF 2016 este format din: Wieland Speck, directorul secțiunii Panorama a Festivalului de la Berlin, Bill Guentzler, directorul artistic al Cleveland International Film Festival, actrița bulgară Margita Gosheva, premiată pentru interpretarea din The Lesson la TIFF 2015, regizorul polonez Tomasz Wasilewski, distins cu Premiul de regie la TIFF 2014 pentru Floating Skyscrapers și prezent în programul de anul acesta cu United States of Love şi monteur-ul român Cătălin Cristuţiu.

Proiecţii speciale

Festivalul se va deschide în Piața Unirii pe 27 mai 2016, de la 20.45, cu premiera mondială a 6,9 pe scara Richter, în prezența lui Nae Caranfil, un spectacol stradal cu acrobați al francezilor Transe Express și alte surprize. Tot în Piața Unirii, pe 3 iunie 2016, producătorul Iain Smith se va întâlni cu publicul la proiecția blockbusterului pe care l-a produs, Mad Max: Drumul Furiei. Carmen Galin va povesti despre rolul său memorabil din Faleze de nisip (1982) sâmbătă, 4 iunie 2016, de la 15.00, la Cinema Victoria, iar actrița Luija Orosz va lua parte la proiecția peliculei Urgia (1978) vineri, 3 iunie 2016, ora 14.30, la Cinema Arta.

Un tribut în memoria cineastului Ovidiu Bose Paștină va marca 10 ani de la dispariția sa, pe 4 iunie 2016, de la 13.45, la Cinema Arta. Actori, cineaști și apropiați vor participa la proiecția câtorva dintre filmele sale scurte. În parteneriat cu Discovery România, TIFF îi va dedica o proiecție specială primului cosmonaut român care a zburat în spațiu, Dumitru Prunariu, care va fi prezent la proiecția filmului Operation Avalanche (SUA), precedat de scurtmetrajul Opt zile în cosmos (arhiva Sahia Film), sâmbătă, 28 mai 2016, ora 18.30, la Casa de Cultură a Studenților.

La 10 ani de la lansare, echipa Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu) se va reuni la TIFF. Filmul va fi proiectat și în varianta pentru persoane cu deficiențe de vedere, pe 1 iunie 2016, de la 19.30, la Cinema Mărăști. În spectaculosul Archai Sculpture Park de la Vlaha, spectatorii vor urmări comedia Două Lozuri (r. Paul Negoescu), cu Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.

Concerte

TIFF inaugurează anul acesta o nouă locație de concerte – Urania Palace , fostul cinematograf Favorit. Serile, de la 21.00, la TIFF Music Nights vor cânta live The Mono Jacks (28 mai), Byron (29 mai), Baasch (Polonia) și Baba Dochia (31 mai), Șuie Paparude (1 iunie) cu Orkid în deschidere, Omul cu Șobolani (2 iunie), Urma (3 iunie) și Vița de Vie (4 iunie).

O nouă locație pe harta TIFF este Castelul de la Gilău, unde se va sărbători Ziua Maghiară cu două concerte ale unor trupe maghiare de rock, Republic și Bagossy Brothers Company, și proiecția filmului Fever at Dawn (r. Péter Gárdos), miercuri, 1 iunie, de la 19.00. O altă locație neconvențională va fi Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” (Str. Universității, nr. 5), unde capodopera lui Carl Th. Dreyer, Patimile Ioanei d’Arc (1928), va fi acompaniată la orga bisericii de Touve R. Ratovondrahety (Franța) pe 30 mai, de la 20.30.

Casa de Cultură a Studenților va fi gazda câtorva dintre cele mai spectaculoase evenimente de anul acesta: Zone Libre Revisite 2001, cu muzică originală pe o versiune remontată a capodoperei 2001: O odisee spațială (29 mai), concertul excepționalului artist finlandez Kimmo Pohjonen (30 mai), acompaniamentul live al americanilor de la A Hawk and a Hacksaw pentru Umbrele strămoșilor uitați, de Sergei Paradjanov (31 mai), concertul aniversar Alexandrina, care celebrează 10 ani de scenă (1 iunie) și cine-concertul renumitei trupe britanice British Sea Power, care va acompania documentarul From the Sea to the Land Beyond (4 iunie).

La Casa TIFF, concertele vor începe la 22.00. Vor anima atmosfera Garbanotas Bosistas, o trupă de rock neo-psihedelic din Vilnius, Coma (acustic), islandezul Bardi Johannsson, cu un DJ set memorabil, trio-ul olandez-begian De Beren Gieren, americanii de la A Hawk and a Hacksaw, melodiile „Rough Romanian Soul” ale celor de la Zmei3 și muzica celor de la Zum.

Week-end la Castel îi așteaptă pe copii și părinți cu jocuri, activități și surprize, pe 28 și 29 mai, între 11.00 și 19.00. O paradă a toboșarilor, cu artificii și efecte pirotehnice a trupei Transe Express și un documentar fascinant despre lumea circului, The Show of Shows, vor anima Castelul Banffy de la Bonțida în seara de 28 mai, în timp ce pe, 29 mai, muzica islandezului Bardi Johannsson, interpretată de Orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Simona Strungaru, va însoți imaginile bizare din Häxan: Witchcraft Through the Ages, un controversat horror mut suedez din anii 20.

Culinary Cinema, un nou concept de eveniment la TIFF, este gândit în jurul unui film dedicat unui chef de geniu, celebrul René Redzepi, și a restaurantului său. Noma, My Perfect Storm va fi proiectat la Cercul Militar marți, 31 mai, de la 18.30, și va fi urmat de o petrecere gastronomică întreținută de chef D’Artagnan. Depozitul de Filme va fi din nou gazda unor evenimente cu intrare liberă, de la 21.45: pe 1 iunie, comedia cubaneză cu zombie Juan de los Muertos va fi urmată de o petrecere cu tematică horror, iar pe 2 iunie, clujenii sunt așteptați cu animalele lor de companie la Truman, o odă adusă prieteniei și dragostei, în care un câine are un rol important în viața stăpânului său.

Bilete

Un bilet cumpărat în ziua proiecţiei costă 12 lei, în avans 10 lei şi 8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Accesul este gratuit la proiecţiile Someș Open Air (Parcul ”La Butuci”) și Depozitul de Filme. Mai multe detalii AICI.

Biletele sunt puse în vânzare pe www.biletmaster.ro și pe aplicația mobilă TIFF începând din 20 mai 2016. De la casieriile TIFF se pot cumpăra începând de luni, 23 mai 2016, la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cinema City Iulius și Casa TIFF (doar pentru invitați și persoanele acreditate), iar din 27 mai 2016 în Piaţa Unirii și în restul locațiilor, printre care și noua Dacia Mănăștur.

Câţi bani lasă TIFF-arii la Cluj

În martie, a fost dat publicității un studiu privind impactul TIFF în economia Clujului, studiu realizat de Facultatea de Business din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și care a luat în calcul fondurile investite în economia locală pentru organizarea festivalului, taxele și impozitele locale generate de activitățile în directă legătură cu festivalul, dar și banii cheltuiți de participanți.

80% dintre participanți sunt clujeni

Documentul arată că ponderea clujenilor în totalul participanților la TIFF se situează între 81% și 85%, restul participanților fiind turiști din alte județe sau din străinătate.

Turiști cu venituri ridicate

Conform  studiului, turiștii sunt preponderent persoane cu venituri ridicate, peste medie, 48% dintre ei alegând să se cazeze la hoteluri și pensiuni pentru o perioadă de 3 sau 4 nopți, la un tarif mediu de 94,8 lei / noapte. În timpul petrecut în Cluj, 70% dintre turiști văd cel puțin 2 filme pe zi, iar 40% văd cel puțin 3 filme. Rămâne însă suficient timp pentru a face cumpărături (8% din vizitatori) sau a ieși în oraș alături de prieteni (57,9%) – ceea ce înseamnă că 66% dintre turiștii atrași la Cluj de festival reprezintă o sursă de venituri pentru localuri sau magazine din oraș. Ei cheltuiesc în medie 57,6 lei/persoană pentru masa, la care se adaugă costul biletului la film și transportul. În plus, aproximativ 20% dintre turiști sunt public nou, veniți pentru prima dată la Cluj datorită TIFF.

Clujenii cheltuie 50 lei/eveniment

La încasările provenite direct de la vizitatori se adaugă sumele cheltuite de rezidenți. Clujenii participă în medie la 5 zile ale festivalului, respectiv la 1,42 de evenimente/zi. Studiul arată că 80% dintre ei realizează și alte activități cu prilejul ieșirilor la film, plătind în medie 49,5 lei pentru bunuri și servicii ca urmare a participării la un eveniment al festivalului.

Studiul a măsurat și percepțiile participanților cu privire la impactul festivalului asupra economiei și scenei culturale locale.

MAI MULTE DETALII AICI.

TIFF 2016 va avea loc între 27 mai şi 5 iunie la Cluj-Napoca.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>