1000 euro

Ce trebuie sa faci lunar pentru a avea o pensie de 1.000 de euro pe lună

În funcție de vârsta pe care o ai, trebuie să economisești mai mult sau mai puțin în fiecare lună. Când vorbim de economisire, nu ne referim la strângerea banilor într-un cont curent, ci în diverse alte instrumente, precum acțiuni, aur, obligațiuni etc. Economisirea nu înseamnă doar cont curent și depozite bancare, așa cum învață unele manuale de economie, mare parte dintre acestea fiind realizate chiar de sectorul bancar. Universul investițional este mare.

De la început menționăm că acest text nu reprezintă o recomandare de investiții, fiind vorba de calcule pe baza randamentelor trecute, astfel că nu reprezintă o garanție pentru viitor.

Investitorii recomandă întotdeauna diversificarea, adică nu investiția într-un singur instrument/produs, ci în mai multe, pe diferite clase de risc. Fiecare persoană este diferită, așa că unele sunt mai dispuse spre risc, altele mai puțin.

Să spunem că ai 20 de ani și intri acum în câmpul muncii. Știi că, în teorie, te pensionezi la 65 sau 67 de ani, dacă ești fată sau băiat. Asta dacă nu se va mări vârsta de pensionare. Te gândești, poate, că îți dorești o pensie de 1000 euro/lună pentru încă 15 ani după ce ai devenit pensionar.

În primul rând, trebuie să nu îți consumi tot salariul. Dacă economisești 22 euro/lună pe care îi plasezi în acțiuni americane (circa 25 de dolari), atunci vei putea avea 1000 euro/lună la bătrânețe. A fost calculat luând în considerare că, în ultimii 33 de ani, randamentul anual al acestor acțiuni (S&P 500) fost de circa 9%.

Dacă mergi pe acțiuni internaționale (MSCI EAFE Index), acestea au avut randamente anuale de 6,8%. Astfel, trebuie să economisești 46 euro/lună (circa 52 dolari).

Aurul a avut un randament de 4,7%, astfel că vei avea nevoie de 88 euro/lună investiți.

Dacă decizia este de a investi pe bursa românească (BVB), randamentul anualizat pe ultimii 10 ani ar fi de circa 11,7%, pe indicele principal (în euro). Astfel, circa 8-9 euro lunar ar fi de ajuns. Nu am inclus dividendele. Bineînțeles, dacă te pensionezi în an de criză, vei scoate mai puțin decât ai anticipat, la fel și în ceea ce privește bursele externe.

Un depozit la bancă te va chinui mult dacă ai o dobândă, să spunem, de 2% anual. Ei bine, 194 de euro pe lună ar fi nevoie să pui deoparte.

Avem administratori de fonduri de investiții în România care oferă acces pe piețele de obligațiuni în euro. Astfel, la unii dintre aceștia randamentul anual pe ultimii 10 ani a fost de 6-7%. Astfel, ar fi nevoie de circa 46 euro/lună.

Dacă alegi să pun banii „la ciorap”, atunci 319 euro pe lună ar fi de ajuns.

Un mix pe mai multe dintre aceste opțiuni este recomandat de mulți investitori și specialiști.

Dacă ai 30 de ani

– 53-54 euro/lună pentru acțiuni americane
– 93 euro/lună pentru acțiuni internaționale
– 159 euro/lună pentru aur
– 27,3 euro/lună pentru bursa românească în indicele principal
– 278 euro/lună la depozite bancare
– 88 euro/lună pentru obligațiuni în euro
– 405 euro/lună dacă vrei să ții banii la ciorap

Dacă ai 40 de ani

– 137 euro/lună pentru acțiuni americane
– 194 euro/lună pentru acțiuni internaționale
– 283 euro/lună pentru aur
– 84 euro/lună pentru bursa românească în indicele principal
– 425 euro/lună la depozite bancare
– 194 euro/lună pentru obligațiuni în euro
– 555 euro/lună dacă vrei să ții banii la ciorap

Au fost testate 3 calculatoare de investiții de pe internet, toate având rezultate asemănătoare, fiind mici diferențe între ele (în ceea ce privește suma finală), iar randamentele anualizate luate în calcul sunt pe ultimii 33 de ani sunt calculate ca medie, în ceea ce privește acțiunile internaționale și aurul. Pentru bursa românească randamentul a fost calculat pe indicele principal, în euro, pe ultimii 10 ani. Tot pe ultimii 10 ani și la obligațiunile europene. Bineînțeles, sunt clicluri economice dar, per total, acestea sunt randamentele. În funcție de calculatorul folosit, poate fi vorba de câțiva euro în plus sau în minus.

Alt model de calcul, pentru cei interesați să-și calculeze singuri randamentele în alegerea economisii și investirii, ar mai fi regula lui 72, prin care se poate aproxima de cât timp este nevoie pentru a dubla investiția. Astfel, se împarte 72 la randamentul anual. 1 euro investit la o un randament de 10% anual ar dura 7,2 ani pentru a se transforma în 2 euro. Așadar 10.000 euro investiți la 10%, s-ar transforma în circa 7 ani în 20.000 euro.

Repetăm ce am spus și la începutul articolului: toate exemplele de mai sus nu reprezintă o recomandare de investiții, iar evoluția trecută nu reprezintă o garanție pentru viitor.

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>