studenti-1

Ce poţi studia la universităţile private din Cluj. Vezi taxele de şcolarizare pentru anul universtar 2015-2016

Absolvenţii de liceu ce aleg să urmeze cursurile universităţilor private din Cluj se pot înscrie la specializările Administraţie Publică, Ştiinţe Economice, Drept, Educaţie Fizică şi Sport, Relaţii internaţionale şi studii europene, Ştiinţa Mediului şi Cinematografie, fotografie, media.

Catcostaclujul.ro vă prezintă oferta educaţională pentrul anul universitar 2015-2016, nivel licenţă, a celor patru instituţii de învăţătmânt superior private din Cluj: Universitatea “Avram Iancu”Universitatea Bogdan-Vodă, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” şi Universitatea Sapientia. În principiu, taxele de şcolarizare au rămas neschimbate faţă de anii precedenţi.

Cei ce aleg să urmeze Dreptul au la dispoziţie trei variante: Bogdan Vodă – 600 euro (n.red. circa  2.700 lei), Cantemir – 2.500 lei şi Sapientia (n.red. limba maghiară) – 2.026 lei.

Specializarea Administraţie Publică există doar în oferta educaţioanlă a Universităţii “Avram Iancu”, însă conducerea instuţiei de învăţământ superior nu a stabilit încă o taxă de şcolarizare pentru noul an universitar: “Anul trecut taxa a fost de 2.300 de lei şi credem că va rămâne neschimbată şi în anul ce vine. Încă nu s-a hotârât acest aspect. Din păcate, în 2015-2016 nu mai avem specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială”, au declarat reprezentanţii universităţii private.

Pe lângă Facultatea de Drept, la Bogdan Vodă mai există specializările Ştiinţe Economice şi Educaţie Fizică şi Sport. Tarifele sunt aceleaşi: 600 euro/an (n.red. circa  2.700 lei).

Economia poate fi studiată şi la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, unde taxa annuală este în cuantum de 2.100 lei.

Tinerii ce doresc să meargă la o facultate cu predare în limba maghiră pot opta pentru cele patru specializări din cadrul Universităţii Sapientia, inaugurată la Cluj-Napoca în octombrie 2013, în prezenţa vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt: Drept – 2.2026 lei, Cinematografie, fotografie, media – 1.576 lei, Relații internaționale și studii europene – 1.126 lei şi Știința mediului – 1.126 lei.

Taxa şcolarizare 2015-2016 privat vs. stat :

Drept: 2.026-2.700 (Bogdan Vodă, Cantemir, Sapientia) lei vs. 3.600 lei (UBB)

Administraţie Publică: 2.300 lei (Avram Iancu) vs. 2.600 lei (UBB)

Ştiinţe Economice: 2.100-2.700 lei (Bogdan Vodă, Cantemir) vs. 2.500 lei (UBB)

Educaţie Fizică şi Sport: 2.700 lei (Bogdan Vodă) vs. 2.800 lei (UBB)

Relaţii internaţionale şi studii europene: 1.126 lei (Sapientia) vs 2.600 lei (UBB)

Ştiinţa Mediului: 1.126 lei (Sapientia) vs. 2.500 lei (UBB)

Cinematografie, fotografie, media: 1.576 lei (Sapientia) vs. 5.500 lei (UBB)

Citeşte şi Cât costă un an de facultate la universităţile de stat din Cluj. 

(Anca MUREŞAN)

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>