parc

Cât costă amenajarea celui mai mare parc din Cluj

Cel mai mare parc din Cluj-Napoca va fi amenajat pe o suprafață de peste 21 de hectare, în zona Bulevardului Muncii. Este vorba despre “Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor”, investiție din fonduri europene.

După ce, în luna decembrie 2018, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economic pentru acest obiectiv, în ședința de miercuri, 8 mai 2019, aceștia vor vota proiectul și cheltuielile aferente pentru obiectivul de investiții „Înființare zonă verde și de agrement Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor”. Investiția se ridică la suma de 22.861.202 lei (aproape 5 milioane de euro), fonduri europene nerambursabile, contribuția Primăriei Cluj-Napoca fiind de 1.229.156 lei (circa 260.000 euro).

“În data de 29.12.2018 Municipiul Cluj-Napoca a depus în sistemul My SMIS proiectul de “Înființare zonă verde și de agrement Parcul Tineretului-Pădurea Clujenilor”, în cadrul Programului Operațional Regional POR 2014-2020, Axa prioritară – 4 – sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritate de investiții 4.2 – realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii a mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate, reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”, se arată în proiectul HCL.

Parcul va avea alei pietonale, piste de biciclete, zone pentru sport și locuri de joacă pentru copii, foișoare, grupuri sanitare, mobilier urban, WI-FI, sistem de supraveghere video, parcări pentru biciclete și sistem de irigații. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, iar durata de implementare generală a proiectului, cu toate activităţile suport (achiziţii, publicitate, etc.) este de 36 de luni de la începerea implementării proiectului.

Investiții în parcurile din Cluj-Napoca

– Parcul Feroviarilor (5,4 ha), al doilea cel mai mare parc din municipiul Cluj-Napoca, ar urma să fie gata în 2020. Câştigătorii concursului de soluţii pentru reamenajarea parcului au fost desemnaţi în primăvara anului 2018. Locul I a fost câștigat de o echipă condusă de Vlad Sebastian Rusu, cel care a câștigat la începutul anului trecut și concursul de soluții și pentru revitalizarea Turnului Pompierilor. Amintim că Parcul Feroviarilor a intrat în domeniul public al municipiului în 30 iunie 2017, printr-o hotărâre de guvern aşteptată încă din 2015.

– Două parcuri din Cluj-Napoca, unul central şi unul de cartier, urmează să fie reabilitate şi modernizate în 2019, în urma unei investiții de 90.000 de lei. Este vorba despre Parcul Ştefan cel Mare, situat în spatele clădirii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca şi de Parcul Farmec, din cartierul Mărăşti. Următoarele două parcuri pentru care se întocmește documentația de licitație în vederea atribuirii studiului de fezabilitate sunt Parcul Ion Luca Caragiale și Parcul 14 Iulie.

– Spaniolii de la casa de arhitectură Practica, cei care realizează masterplanul pentru reamenajarea malurilor Someşului, au prezentat recent modificările gândite pentru Parcurile Rozelor şi Armătura.

– Nu în ultimul rând, va fi amenajat parcul Între Lacuri, în apropiere de strada Aurel Vlaicu și lângă fabrica Fujikura. Investiţia se ridică la suma de 7.8 milioane de lei (fonduri bugetare), iar termenul de realizare este de 12 luni. Lucrările vor fi realizate de Nord Conforest – Eco garden – Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL, asociere care a construit și Baza sportivă Gheorgheni. Ideea amenajării parcului a apărut în cadrul programului de Bugetare Participativă.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>