3

Cartiere mai prietenoase în Cluj. „Pârâul nostru de LaTerenuri”

După reactivarea zonei Scorţarilor – Parcul Farmec (cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca) prin iniţiativa “Verde pe Canalul Morii”, a uramat implementarea proiectului “Pârâul nostru de La Terenuri” (Mănăştur).  Duminică, mănăşturenii au inaugurat mobilierului urban pentru zona Pârâului Calvaria.

„Pârâul nostru de LaTerenuri” este cel de-al doilea proiect finanţat de Centrul Cultural Clujean (CCC) prin Fondul de Inovare Culturală (FIC), care îşi propune schimbarea modului în care sunt folosite în prezent spațiile comune din zonele vizate de proiect (străzi, parcări, intersecții, trotuare, spații verzi, garaje, garduri, front de apă); promovarea unui stil de viață activ și în armonie cu preocupările riveranilor; creșterea utilizării facilităților din cartier (spații comerciale, spații de sport și agrement) în detrimentul celor din centrul orașului

Proiectul a inclus o dezbatere cu vecinii, lucrări de street art pe pereții garajelor de-a lungul Aleii Pârâului și animarea podețului de legătură (cu Kero, Ocu, Petre și Bogdan), atelierele pentru copii, târgul de bunătățuri locale şi s-a încheit cu inaugurarea mobilierului urban pentru zona Pârâului Calvaria, realizat în urma atelierelor de soluții de Peisagistică și Arhitectură cu studenții de la USAMV, coordonate de Păunița Boancă, Sonia Borș și Silviu Medeșan. Construcţiile au caracter temporar.

 

VEZI cum a fost la Picnic pe Canalul Morii. Exerciţiu pentru cartiere mai prietenoase în Cluj

Iniţiativă de Cluj, premiată la Gala Premiilor Participării Publice din România

Inițiativa La Terenuri a fost premiată la Gala Premiilor Participării Publice din România 2017.  Proiectul (demarat în 2012) şi-a propus să reactiveze şi să potenţeze practici culturale şi urbane existente în zonă, astfel încât să creeze contacte între grupurile şi comunităţile diverse care folosesc zona şi să propună o metodologie prin care locuitorii să îşi reapropieze şi mai mult spaţiul imediat, să-l transforme într-un loc folosit în comun şi să-l apere împreună, în caz de pericol.

În 2016, mănăşturenii au cerut Primăriei Cluj-Napoca să transforme spaţiul într-un parc public public. Edilul Emil Boc a explicat că administraţia nu poate să facă niciun plan de investiţii până în momentul în care procesele de revendicare din zonă nu vor fi finalizate. În ultimii ani, La Terenuri a găzduit proiecţii de filme din cadrul TIFF, evenimente în cadrul Temps D’Images Cluj, Seri de Vară Clujene, Zilele Clujului.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>