atena-57f65ee4b0e3e

Care au fost cele mai accesibile destinaţii externe anul trecut. 230 de euro pentru un city break

Roma, Milano şi Atena au fost anul trecut cele mai accesibile destinaţii externe pentru români, cu un cost mediu de 230 de euro pentru un city break, a anunţat vineri agenţia de turism Fly Go.

”Principalele destinaţii, în topul preferinţelor clienţilor români, au fost Roma, Milano, Barcelona, Atena, Istanbul, Berlin, Paris şi Londra. Între acestea: Roma, Milano şi Atena au fost şi printre cele mai accesibile destinaţii în care au călătorit românii anul trecut – costul mediu al unui city break în aceste oraşe fiind de 230 de euro în 2017”, se arată în comunicat.

Un avans semnificativ a fost înregistrat pe destinaţiile interne, unde Fly Go a vândut cu aproximativ 30% mai multe bilete de avion. Preţul mediu al unei achiziţii realizate de clienţii Fly Go, în 2017, a fost de 250 de euro.

Fly Go a înregistrat vânzări de 40 de milioane de euro anul trecut, în creştere cu 20% faţă de anul precedent, şi estimează vânzări de peste 50 de milioane de euro în acest an.

”Diversificarea serviciilor adiţionale biletelor de avion, precum introducerea în ofertă a categoriei de city break, a contribuit la această creştere şi va continua să genereze oportunităţi pe parcursul acestui an”, se arată în comunicat.

În 2018, Fly Go estimează că va depăşi un volum de tranzacţii de 50 de milioane de euro în cele trei ţări în care operează: România, Italia şi Spania.

Biletele de avion au continuat să fie cele mai cumpărate produse turistice în 2017, când agenţia a vândut circa 200.000 de bilete de avion.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>