consiliul-judetean-rp-07

Bugetul Clujului pe 2019, aprobat “la limită” de consilierii județeni

Bugetul pe anul 2019 a fost votat azi, în ședința Consiliului Județean Cluj. Mai mulți consilieri PSD au anunțat de la începutul ședinței că nu vor participa la dezbatere și vot la punctul 2 de pe ordinea de zi, însă proiectul a fost aprobat, la limită.

Proiectul bugetului județului Cluj a fost adoptat în şedinţa CJ de miercuri, 17 aprilie, cu 24 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” și 12 persoane nu au votat. Înainte de dezbaterea acestui subiect, mai mulți consilieri ai PSD au anunțat că nu vor participa la dezbatere și la vot la proiectul de la punctul 2 de pe ordinea de zi, privind aprobarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul 2019. Aceștia nu au motivat decizia de a se abține de la intervenții.

Bugetul general al județului Cluj pentru anul 2019 se ridică la 1,48 de miliarde de lei, adică peste 312 milioane de euro. Bugetul local este de 983 de milioane de lei (207 milioane euro), împărţit în bugetul de funcţionare – 367 milioane de lei (77 milioane euro) şi bugetul de dezvoltare, adică banii destinaţi investiţiilor – 615 milioane lei (129,9 milioane euro).

Principalele investiţii pentru 2019:

  • Eficienţă energetică a clădirilor liceului SAMUS – 8.032.000 lei
  • Centru şcolar pentru Educaţie Inclusivă – 22.698.000 lei
  • Eficienţă energetică a clădirilor spitalului Pediatrie II – 841.000 lei
  • Restaurarea Castelului Banffy Răscruci – 7.402.000 lei
  • Sistem de management integrat al deşeurilor – 165.366.000 lei
  • Drumul Apuseni – 44.851.000 lei
  • Drumul Bistriţiei – 56.035.000 lei
  • Smart Territory – 3.901.000 lei

Bugetul local al judeţului pentru 2018 a fost în sumă de 826 de milioane de lei, iar secţiunea de dezvoltare, de 323 de milioane. Cei mai mulţi bani la capitolul investiţii au fost alocaţi pentru trei proiecte importante ale judeţului: Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, parcurile industriale Tetarom şi modernizarea unor drumuri judeţene.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>