zona-euro

BNR a calculat averea românilor. De peste zece ori mai mică decât cea a unui european din zona euro

Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a românilor, cu toate că tendinţa a fost descendentă faţă de anii de boom economic.

Fiecare român are în medie o avu­ţie netă de aproximativ 11.000 de euro, de peste zece ori mai mică decât un european din zona euro, în timp ce datoria pe persoană ajun­ge în România la circa 1.400 de euro, po­trivit datelor BNR din Raportul asupra sta­bilităţii financiare 2017.

Potrivit Ziarului Financiar, avuţia netă a populaţiei a continuat ten­din­ţa ascendentă începută în anul 2012, iar în pe­rioada septembrie 2015-septembrie 2016 a avan­­sat cu 9%, până la peste 1.000 mld. lei (cir­ca 220 mld. euro). Saltul avuţiei a fost deter­mi­nat în principal de creşterea acti­ve­lor nefinan­cia­re, cu peste 11%. În 2015, avu­ţia netă a popu­laţiei crescuse cu 7,1% faţă de anul anterior.

Activele financiare nete, calculate ca diferenţă între activele financiare şi pasivele financiare (datorii), au urcat în ultimii ani de aproximativ trei ori, de la 126 miliarde lei în 2009. Activele nefinanciare au avut o con­tri­bu­ţie importantă la dinamica pozitivă a ave­rii ne­te, valoarea acestora crescând cu 11,3% în pe­rioa­da analizată, susţin specialiştii de la BNR.

Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a românilor, cu toate că tendinţa a fost descen­dentă faţă de anii de boom economic, scăderea fiind determinată de ajustările de preţ înregistrate în anii de criză.

Nivelul activelor imobiliare ale populaţiei era anul trecut de aproximativ 700 miliarde lei. În 2009, nivelul depăşea 700 miliarde lei, iar în 2007, activele imobiliare ale populaţiei urcaseră la un maxim de 948 miliarde lei.

Citeşte continuarea pe ZF.ro

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>