autostrada feat

Bani de la Guvern pentru exproprieri la Autostrada Sebeş – Turda. Vezi stadiul lucrărilor VIDEO

Se alocă bani de la Guvern pentru exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al “Autostrăzii Sebeș-Turda” Lotul 4 și fonduri necesare plății despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe coridorul de expropriere al acestei lucrări de utilitate publică.

Astfel, prin actul normativ aprobat ieri în şedinţa de Guvern, se asigură suma de 779.000 de lei, destinată despăgubirilor celor 771 imobilele proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere, cu o suprafață totală de 1.261.695 metri pătrați. Suma necesară despăgubirilor a rezultat dintr-un raport de evaluare întocmit de către un expert autorizat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România și este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

De asemenea, Guvernul a aprobat amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică “Autostrada Sebeș-Turda” Lotul 4, situat pe raza localităților Unirea și Mirăslău din județul Alba, respectiv Moldovenești, Mihai Viteanu și Călărași din județul Cluj, precum și lista proprietarilor/deținătorilor ce rezultă din evidențele acestor unități administrativ-teritoriale.

Autostrada Sebeş – Turda însumează 70 de kilometri şi va costa peste jumătate de miliard de euro, proiectul fiind împărţit în patru loturi. Constructorii loturilor 3 şi 4 au fost selectați de CNADNR în aprilie 2014, contractele pentru primele două fiind semnate în noiembrie.

Licitaţia pentru lucrările la lotul 1, de 17 kilometri, a fost câştigată de asocierea Impresa Pizzarotti (Italia) şi SpA & Pomponio Construcţii, care va încasa 541,7 milioane lei fără TVA, iar lucrările pentru lotul 2, de 24,2 kilometri, au fost adjudecate de asocierea Aktor (Grecia) – Euroconstruct Trading 98 pentru 549,3 milioane lei fără TVA.

Acordul pentru lotul 3, cu o lungime de 12,4 km, a fost atribuit asocierii italiene Tirrena Scavi – Societa Italiana per Condotte d’Acqua şi are o valoare de 420,5 milioane lei, fără TVA, iar al patrulea tronson, de 16,3 km, va fi construit de PORR Construct – PORR Bau (Austria) în baza unui contract de 470 milioane lei, fără TVA.

În prezent nu se lucrează pe niciunul dintre cele patru loturi ale autostrăzii, existând şanse mari ca investiţia să nu fie finalizată la timp, respectiv martie 2016 pentru loturile 3 şi 4 şi toamana anului viitor pentru loturile 1 şi 2. Pe anumite sectoare nu există încă autorizaţie de construcţie, deşi a trecut aproape un an de la semnarea contractului.

VEZI stadiul lucrărilor la Autostrada Sebeş-Turda în VIDEO-ul de mai jos: 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>