autostrada feat

Asfalt pe bani europeni pentru un tronson din Autostrada Transilvania

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru sectorul Târgu-Mureş – Ogra al Autostrăzii Transilvania (A3), lotul 2: Ungheni – Ogra, de 10,1 km.

Contractul  a fost atribuit asocierii SC Strabag SRL / SC Straco
Grup SRL și are o valoare totală de 251,349,460.28 lei fără TVA.
Contractul semnat inițial în februarie 2015 a fost blocat până la această dată din cauza neexproprierii terenurilor din motive independente de CNADNR. Pentru întocmirea documentaţiilor necesare exproprierii terenurilor, CNADNR s-a lovit de lipsa documentelor de proprietate şi identificarea greoaie a proprietarilor terenurilor supuse exproprierii din cauza lipsei planurilor parcelare, a suprapunerii de proprietari pe aceleai terenuri, etc.
Odată cu emiterea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2016 pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropean, s-a reuşit scurtarea termenelor pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și acordurilor necesare construcției infrastructurii de transport.
“Menţionăm că proiectul va face obiectul finanţării din cadrul POIM 2014 / 2020 fiind un proiect nou amplasat pe reţeaua TEN/T Central”, se arată în comunicatul CNADNR.
Durata contractului este 12 luni pentru execuţia lucrărilor şi 48 luni perioada de garanţie.
Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>