Maarten Deboo CEO Wizmo ro

Analiză Wizmo.ro: Chiriile ȋn centrele universitare, mai mari cu până la 25%, începând cu luna septembrie

Conform datelor Wizmo.ro, platforma imobiliară dedicată atât sectorului rezidențial, cât și celui de business, și ale agențiilor imobiliare partenere, prețurile chiriilor ȋn centrele universitare cresc ȋn fiecare an, ȋncepȃnd cu luna septembrie, cu până la 25%, comparativ cu lunile de vară. Creșterea prețului chiriilor este determinată de venirea studenților în marile orașe, odată cu începerea anului universitar.

Potrivit studiului, chiriile din orașe precum București, Cluj, Iași, Timișoara, Constanța, Sibiu, Brașov au înregistrat în această toamnă o creștere de 20-25% față de lunile de vară, capitala având cele mai mari creșteri.

“Cei care aleg să studieze ȋn București, caută proprietățile situate cȃt mai central (Universitate, Romană) unde prețurile chiriilor sunt ȋntre 400 și 550 de euro la apartamentele de 2 camere. Pe locul doi se află locuințele situate ȋn apropierea stațiilor de metrou, ȋn special cele de pe magistrala Pipera-Berceni, unde chiria costă aproximativ 500 de euro pentru 3 sau chiar 4 camere”, a declarat Monica Răschitor, Director General Silver House Invest.

Proximitatea față de metrou, mijloace de transport în comun sau centrele universitare cântărește cel mai mult decizia de alegere a chiriei. De exemplu, potrivit Silver House Invest, în București cartierele Militari și Crângași sunt variante populare printre studenții la Politehnică, care reduc, astfel, atȃt cheltuielile cu transportul cȃt și pe cele aferente locuințelor din centrul orașului.

Bugetele alocate chiriilor de către studenți variază de la 90 de euro la 180 de euro

La nivel național bugetele alocate chiriilor de către studenți variază de la oraș, la oraș. De asemenea, cei mai mulți dintre studenți aleg să împartă chiria cu alți colegi având în vedere costurile de pe piață.

“Bugetul lunar alocat chiriei de către un student, este, ȋn medie, de aproximativ 90 de euro ȋn Brașov,  100-110 euro ȋn Constanța, 180 euro ȋn Cluj și 150 euro ȋn București, în situația clasică în care apartamentul este împărțit de mai multe persoane. Aproximativ 80% dintre studenți aleg să locuiască cu cel puțin ȋncă un coleg, iar proprietățile preferate sunt apartamentele de 2 sau 3 camere”, a spus Ștefan Pop, Director General CAI Imobiliare.

Garsonierele sunt alese preponderent de către cei care stau singuri. Astfel, un student care alege să închirieze singur o garsonieră în București plătește în medie 250 de euro lunar.

În ceea ce privește prețul mediu de ȋnchiriere al apartamentelor de 2 camere adăugate pe platforma Wizmo.ro, ȋn perioada 15 august-15 septembrie 2017 acesta a fost de 485 de euro ȋn Cluj și 500 ȋn București, iar al celor de 3 camere, de 650, respectiv 700 de euro, potrivit lui Maarten Deboo, CEO Wizmo.ro.

Obiceiuri privind închirierea de locuințe

Referitor la comportamentul privind închirierea de locuințe de către studenți, specialiștii în imobiliare au identificat un tipar al obiceiurilor acestora.

“Ȋn jur de 60-70% dintre studenți ȋnchiriază pe o perioadă medie de 10 luni, Doar cei care au un job sau sunt implicați ȋntr-o relație cu o persoană care a terminat studiile stau mai mult ȋntr-un loc”, a explicat Mihaela Popa, Director General Agasse Imobiliare.

În plus, conform Silver House Invest din cauza instabilității, mulți proprietari refuză să primească studenți, preferȃnd familii sau varianta  ȋnchirierii ȋn regim hotelier, mult mai avantajoasă, ȋn special pentru cei cu proprietăți situate în zone centrale.

Datele privind evoluția chiriilor face parte din demersul mai larg de realizare a analizelor de piață sub umbrela Wizmo.ro. În acest sens, compania cooptează și culege date de la agențiile imobiliare cu care colaborează pentru a obține date relevante despre piața de profil.

Wizmo.ro este o platformă imobiliară dedicată în aceeași măsură segmentului rezidențial și celui de business, creată de o echipă mixtă de specialiști, care și-au propus să aducă un suflu nou și mai multă transparență pieței anunțurilor imobiliare.

Echipa din spatele Wizmo.ro este formată din investitori în domeniul imobiliar la nivel internaţional, specialiști IT și marketing, cu o experiență de 12 ani în online marketing și peste 30 de platforme și magazine online dezvoltate. Investitorii sunt belgieni, echipa de marketing este mixtă, iar cea de development este în Cluj.

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>