5-alimente-pe-care-sa-nu-le-pui-in-cosul-de-cumparaturi_size1

Alimentele se vor scumpi în România

Managerii societăţilor comerciale din comerţul cu amănuntul estimează că vor creşte preţurile de vânzare, în trimestrul III, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), soldul conjunctural – diferenţa procentuală între creşterile şi scăderile estimate – fiind de Ă21%.

„În activitatea de comerţ cu amănuntul se înregistrează cea mai mare valoare a soldului conjunctural pentru preţurile din comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun (sold conjunctural Ă31%), urmată de preţurile de vânzare în comerţul cu carburanţi (sold conjunctural Ă27%)”, se detaliază în „Ancheta de conjunctură în comerţul cu amănuntul”, publicată pe site-ul INS.

Cu toate acestea, managerii susţin că volumul vânzărilor prognozat pentru trimestrul III va înregistra o creştere (sold conjunctural Ă28%).

De asemenea, managerii din comerţ prognozează, pentru perioada analizată, o creştere a activităţii economice (sold conjunctural Ă25%) şi a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale (sold conjunctural Ă14%, nivel moderat), potrivit studiului citat.

Angajatorii din domeniu estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural Ă12%) şi a volumului mărfurilor comandate furnizorilor interni (sold conjunctural Ă13%).

Dintre cauzele care limitează îmbunătăţirea activităţii în comerţul cu amănuntul, pe primul loc se situează concurenţa unităţilor de comerţ similare (30% din opinii), urmată de lipsa forţei de muncă (24%). Capacitatea de depozitare, în raport cu volumul fizic al vânzărilor, a fost apreciată ca suficientă pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente, în trimestrul II, de către 98% dintre respondenţi.

Ancheta a fost efectuată pe un eşantion de 2.232 de agenţi economici, eroarea de estimare maxim admisă fiind – potrivit INS – de ±5%. S-a utilizat sondajul stratificat simplu aleator, iar variabilele de stratificare sunt activitatea principală şi mărimea întreprinderii. Pentru obţinerea rezultatelor agregate, răspunsurile întreprinderilor sunt ponderate cu cifra de afaceri. Proporţia alternativelor de evoluţie (creştere, stabilitate, scădere) reprezintă ponderea întreprinderilor (care au ales alternativa respectivă) în volumul de activitate al sectorului.

Anchetele de conjunctură sunt realizate în cofinanţare, cu contribuţia Comisiei Europene – DGECFIN (Bruxelles), precizează INS.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>