Afacerile din comerţ au crescut în iulie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia vânzărilor auto, a crescut în luna iulie, în termeni nominali, faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 10,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,2%.

Evoluţia a fost susţinută de creşterea comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (în urcare cu 103,3% ca serie brută), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (8%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (7,3%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (7,2%), comerţului cu ridicata nespecializat (5,6%) şi a comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (5,1%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (25,4%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (14,8%), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în termeni nominali ca serie brută cu 5,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,8%.

În primele şapte luni ale anului, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut în termeni nominali faţă de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 2,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,9%.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>