masini-parcate

Abonamente online pentru parcările din Cluj. Ce trebuie să aibă şoferii în prabriz

Plata online  a abonamentelor de parcare pentru Zona II este disponibilă începând de miercuri, 6 februarie 2019. În luna ianuarie 2019, la ghișeele Primăriei au fost încheiate 2.300 de abonamente pentru această zonă.

Noua procedură este disponibilă pe site-ul Primăriei, www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Servicii online/Plată parcare abonament Zona II.

“Persoanele care doresc să încheie online abonament de parcare pentru zona 2 trebuie să completeze toate câmpurile solicitate și să bifeze faptul că au înțeles că pentru mașinile înmatriculate pe persoană juridică abonamentul va fi încheiat obligatoriu pe persoană juridică. În caz contrar, abonamentul va fi anulat. Pasul următor este efectuarea plății. După confirmarea acesteia, se va primi pe e-mail abonamentul și factura. Prețul unui abonament de parcare în zona 2 pentru persoanele fizice este de 100 de lei/lună, iar pentru cele juridice de 140 lei/lună. Abonamentul va fi valabil cel mai devreme începând din ziua următoare finalizării procedurii online. Persoanele care doresc au opțiunea de a solicita trimiterea unui e-mail înainte de expirarea valabilității abonamentului astfel încât acesta să poată fi rînnoit la timp. Pentru a ușura munca Poliției locale se generează un cod QR care trebuie afișat în parbrizul autoturismului. De asemenea, Poliția locală poate verifica și după numărul de înmatriculare dacă pentru un anumit autoturism a fost încheiat abonament de parcare”, transmite Primăria Cluj-Napoca.

Digitalizarea continuă în Primăria Cluj. START pentru abonamente ONLINE de parcare în Zona II

În prezent, Primăria Cluj-Napoca are peste 73 de aplicații și proceduri digitale, pe lângă Antonia, primul funcționar public virtual din România, care procesează momentan 90 de cereri de la cetățeni, non-stop.

 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>