constructii mai

43.000 de apartamente și case ridicate la Cluj

Clujul se află pe locul doi în România ca număr de locuințe ridicate în ultimul deceniu, conglomeratul București – Ilfov fiind pe prima poziție.

500.000 de case şi apartamente au fost construite în țara noastră în ultimul deceniu, iar stocul de locuințe ar putea depăși anul acesta nouă milioane de unități, potrivit unei analize realizate de portalul Storia.ro pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS). Jumătate dintre casele și apartamentele construite din 2008 încoace au două sau trei camere.

Construcţiile rezidenţiale au început să prindă elan în ultimii ani, odată ce economia românească a revenit pe creştere, culminând anul trecut cu un avans al produsului intern brut de 6,9%. 2017 a fost al treilea an bun de după Revoluţie din perspectiva construirii de noi case şi apartamente, cu 53.347 date în folosinţă, arată INS. Vârful a fost atins în 2008 şi 2009, când pe piaţă erau finalizate 67.255, respectiv 62.520.

Înainte se construia mai mult la sat, acum la oraș

Cele mai multe locuinţe – 257.000 – au fost dezvoltate în ultimul deceniu (2008-2017) în mediul rural, iar în zonele urbane au fost dezvoltate 252.500. Tendinţa înregistrată aproape fără excepţie după 1990, când cele mai multe construcţii rezidenţiale se realizau la sate, a început să se inverseze în ultimii ani. În 2017, 29.300 de locuinţe au fost date în folosinţă în urban faţă de 24.000 în rural.

17% din locuinţele noi livrate în ultimii 10 ani, adică 85.618 de unităţi, au fost construite în Bucureşti şi în Ilfov, în topul zonelor cu activitate rezidenţială intensă în ultimul deceniu urmând judeţele Cluj (43.093 de locuinţe), Constanţa (31.651 locuinţe) şi Suceava (28.039 locuinţe). La polul opus, judeţele unde s-a construit cel mai puţin sunt Caraş-Severin (1.979), Teleorman (2.183) şi Tulcea (2.253).

Scade interesul pentru garsoniere

Anul trecut locuinţele cu două camere s-au aflat în topul livrărilor de construcţii rezidenţiale, una din trei încadrându-se în acest tipar. Pe următoarele poziţii s-au plasat unităţile cu trei camere (26,5%) şi patru camere (19,7%). În 2008 cele mai multe construcţii livrate pe plan local aveau trei camere (25,1%), urmate de cele cu două camere (24,8%) şi de cele cu cel puţin cinci camere (22,1%).

În decursul ultimilor ani a scăzut interesul pieţei de construcţii rezidenţiale noi pentru locuinţe cu o singură cameră (garsoniere). Acum un deceniu 8% din unităţile finalizate erau monocamerale, iar ponderea a scăzut la 5% anul trecut. O tendinţă similară e înregistrată pe segmentul de locuinţe cu cel puţin cinci camere, care acum 10 ani reprezentau 22% din livrările de locuinţe, faţă de 17,7% în 2017.

În ansamblu, locuinţele cu două şi trei camere au fost de departe vedetele ultimilor 10 ani, având în vedere că acestea au reprezentat aproape jumătate (245.100) din totalul de 500.000 de unităţi livrate în perioada 2008-2017.

Predomină blocurile vechi

Orientarea către locuinţe cu mai puţine camere s-a reflectat în evoluţia suprafeţei medii a caselor şi apartamentelor dezvoltate în România ultimului deceniu. În 2008, suprafaţa locuibilă medie a unei locuinţe noi ajungea la 70 mp, iar anul trecut indicatorul a scăzut la 65,8 mp.

Stocul de locuinţe s-a ridicat la finalul anului trecut la 8,9 milioane de unităţi, iar în primul trimestru al acestui an alte 10.300 au fost date în folosinţă, în creştere cu 1,8% faţă de primele trei luni din 2017.

Dacă ritmul de dezvoltare imobiliară se va menţine pe parcursul întregului an, 2018 are toate şansele să devină anul în care România va depăşi pentru prima oară pragul de nouă milioane de locuinţe.

Nevoia de noi case şi apartamente este ridicată, mai ales că stocul locativ al României este destul de învechit, iar după 1990 până la sfârşitul primului trimestru al acestui an doar 1,1 milioane de unităţi noi au fost construite.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>