177 milioane euro, cheltuiţi pe animalele de companie din România

Românii au cumpărat anul trecut produse pentru animalele de companie de 782,6 milioane lei (177 milioane euro), cu 4,8% peste valoarea din 2013, din care 96% reprezintă hrană, mărcile proprii ale retailerilor având o contribuţie importantă la această evoluţie, potrivit datelor Euromonitor.

Suma medie cheltuită de un român pentru un animal de companie este de 111,2 lei (25 euro), în creştere cu 8,6% faţă de anul anterior, iar pentru acest an este prognozată o sumă de 120,8 lei.

Defalcat, din valoarea pieţei 753,4 milioane lei reprezintă mâncarea animalelor de companiei, din care 516,7 milioane lei pentru câini, 233 milioane lei pentru pisici şi 3,7 milioane lei pentru alte animale de companie, iar 29,2 milioane lei reprezintă servicii de sănătate, accesorii şi alte produse.

“Piaţa de produse de îngrijire pentru animalele de companie a înregistrat o creştere mai puternică în valoare în 2014, clienţii fiind mai dispuşi la achiziţii şi mai înclinaţi spre îmbunătăţirea bunăstării animalelor lor de companie. Deşi s-au mai înregistrat reduceri ale bugetelor alocate acestor cumpărături, dezvoltarea mărcilor private a motivat consumatorii să investească în produse de îngrijire pentru animalele lor de companie. Prin urmare, pe lângă cei care caută promoţii şi reduceri, s-au putut observa clienţi mult mai bine informaţi. Retailerii au atras proprietarii de animale de companie cu o gamă diversificată de produse, inclusiv pentru cei cu bugete limitate”, se arată în studiul firmei de cercetare Euromonitor, care estimează o creştere similară, de 4,9%, pentru 2015.

 Potrivit sursei citate, mărcile proprii dezvoltate de retaileri au avut o contribuţie consistentă la creşterea din perioada analizată, fiind stimulate în principal de cererea de consum pentru produsele economice. Astfel, mărcile proprii ocupă locul cinci în topul celor mai vândute produse, cu o cotă de piaţă de 4,6%, fiind devansate de două produse ale Nestle (Purina Friskies şi Purina Darling) şi de două produse ale Mars Inc (Chappi şi Pedigree). Următoarele branduri în top sunt Skipper (Nordic Petfood AB), Happy Dog (Interquell GmbH), Bewi Dog (Bewital petfood GmbH & Co KG), Whiskas (Mars Inc) şi Kitekat (Mars Inc).

“Diferenţa dintre mărcile private şi produsele ieftine/accesibile a devenit mai solidă, un număr tot mai mare de consumatori optând pentru aceste tipuri de produse, ceea ce a condus la o creştere consistentă în ceea ce priveşte volumul şi valoarea vânzărilor. Retailerii au realizat potenţialul ridicat de dezvoltare şi au investit în diversificarea produselor, ceea ce a însemnat o gamă mai mare de produse la preţuri mai mici, dar cu o calitate comparabilă cu produsele cu preţuri medii”, notează Euromonitor.

De altfel, firma de cercetare arată că hipermarketurile au câştigat cotă de piaţă în detrimentul retailerilor specilizaţi, gen Animax şi ZooMania.

“Hipermarketurile au reprezentat o pondere mare valoare de îngrijire pentru animalele de companie, în principal datorită dezvoltării de mărci proprii, dar şi a portofoliului de produse importate de la companii care căutau să fie prezente cu produsele în România. În consecinţă, cota de piaţă în valoare a magazinelor specializate pentru animalele de companie a scăzut în perioada analizată”, menţionează Euromonitor.

Potrivit raportului, petshop-urile deţin o cotă de 51,6% din piaţa de produse pentru animalele de companie, retailerii 42,4% (hipermarketuri -31,5%, supermarketuri – 7,4%, discounteri – 2,5%, magazine tradiţionale – 1%), comerţul online – 3,8% şi clinicile veterinare – 2,2%.

Euromonitor estimează că gama tot mai mare de mărci private a reţelelor de retail este aşteptată să-şi încetinească creşterea, deoarece pe piaţă va fi un număr tot mai mare de produse pentru care nu se mai poate face o distincţie clară înafară de preţ.

Principalii jucători pe piaţa produselor pentru animalele de companie sunt, în ordine: Nestlé SA, care deţine peste 30% din această piaţă, Mars Inc, Nordic Petfood AB care deţine o fabrică de mâncare pentru animalele de companie în Buftea, retailerii care au mărci proprii, Interquell GmbH, Bewital petfood GmbH & Co KG, Colgate-Palmolive Co, Procter & GAMBLE Co, The Ferplast SpA şi Profipet Com.

În Româ­nia sunt peste 11 ,milioane de ani­male de companie.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>