business

10 startup-uri româneşti de urmărit în 2018

Au obţinut finanţări importante anul trecut, au participat la competiţii dedicate startup-urilor, la nivel modial, au fost premiate, şi-au lansat produsele sau vor să se extindă şi în pieţele de afară – StartupCafe a făcut o selecţie de câteva startup-uri româneşti, care au deja experienţa în piaţă sau care abia s-au lansat, dar care au atras atenţia în 2017 şi merită urmărite îndeaproape şi în acest an.

 

  1. SoWat

SoWat este un startup fondat de doi medici, Khaled Al Mezayen, un sirian născut şi crescut în România, şi asociatul lui, doctorul de origine franceză, Pierre Huet. Cei doi lucrează de mai bine de patru ani la acest proiect – o staţie de filtrare pentru potabilizarea apei, care, în prezent, este produsă în serie la Cluj şi care poate ajuta comunităţi întregi să aibă acces la apă potabilă, la costuri reduse.

SoWat poate potabiliza orice fel de sursă de apă dulce pentru comunităţi de la 500 la 5.000 de persoane, mai explică reprezentantul companiei. Mai exact, produce între 25 şi 100 de metri cubi de apă potabilă, pe zi.

Anul trecut, startup-ul a câştigat titlul de ”Cel mai bun startup cu impact social” în competiţia Central European Startup Awards (CESA), de la Sofia, Bulgaria.

  1. Mondly

Platforma Mondly este creată de un startup din Braşov, numit ATi Studios şi foloseşte tehnologii precum realitatea virtuală şi chatboţii pentru a-i ajuta pe utilizatori să înveţe mai uşor limbile străine. Mondly are aproximativ 20 de milioane de descărcări, în 190 de ţări şi oferă posibilitatea de a învăţa 28 de limbi străine. Firma braşoveană a fost fondată de fraţii Alexandru şi Tudor Iliescu.

Aceasta a câştigat recent titlul de “aplicaţia anului” din partea Facebook, a ajuns în rândul aplicaţiilor recomandate de Google, în magazinul de aplicaţii Play şi a fost numită de publicaţia internaţională eu-startups.com unul dintre cele mai importante startup-uri europene care ar putea revoluţiona domeniul educaţiei.

  1. Symme3D

Startup-ul timişorean a mai s-a mai regăsit în lista StartupCafe, cu proiecte care merită urmărite. Dăm din nou acest exemplu după ce startup-ul producător de imprimante 3D a lansat noi dispozitive, anul trecut, s-a extins pe mai multe pieţe şi a deschis un impresionant centru de cercetare la Timişoara. CEO şi fondator al proiectului este Călin Brandabur.

În vara anului trecut firma lansat bioimprimanta ce permite printarea 3D a unui numar nelimitat de tumori canceroase în scopul efectuarii de cercetari medicale şi lucrează în parteneriat cu Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului, OncoGen, pentru a aduce conceptul de tehnologie de printare 3D bio în sprijinul cercetării medicale.

TOPUL INTEGRAL AICI.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>