Deschidere_TIFF2016_Nicu Cherciu

10 milioane lei pentru Cultură în 2019. Eşti ONG, unde poţi depune proiectele?

Municipalitatea clujeană oferă, în 2019, finanțări nerambursabile de 10 milioane de lei, bani de la bugetul local, pentru proiecte şi acţiuni culturale. Alţi 500.000 de lei vor fi alocaţi proiectelor culturale cu caracter social.

Proiectele culturale vor fi depuse la unul din următoarele domenii: proiecte culturale, artistice, educaţionale, realizate de către fundaţii sau asociaţii întemeiate în baza OG 26/2000, în parteneriat cu instituţii publice de cultură şi/sau de învăţământ, având sediul în municipiul Cluj-Napoca; proiecte derulate în cadrul Programului “Cluj Never Sleeps”; proiecte de tineret; proiecte culturale regionale; proiecte culturale locale; proiecte cu caracter social şi proiecte „Cluj 100”. Finanţarea asigurată de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca va fi de maximum 90% din bugetul total al proiectului.

“Proiectele culturale depuse spre a fi selectate vor contribui la îndeplinirea următoarelor obiective generale: încurajarea creaţiei artistice şi a producţiilor culturale inovatoare, interdisciplinare, participative, a celor care contribuie la dezvoltarea socială şi urbană; sprijinirea dezvoltării sectorului cultural clujean; dezvoltarea sinergiilor între domeniul cultural şi alte domenii ale vieţii publice clujene – educaţie, cercetare, coeziune socială etc; promovarea dialogului intercultural şi punerea în valoare a diversităţii etnoculturale; încurajarea iniţiativelor experimentale, inovatoare, originale; păstrarea şi punerea în valoare a patrimoniului, a valorilor culturale tradiţionale; încurajarea schimburilor culturale, a coproducţiilor, creşterea mobilităţii creatorilor şi a produselor culturale; dezvoltarea cooperării locale, regionale, naţionale şi internaţionale; dezvoltarea publicului şi creşterea accesului la actul de cultură, sprijinirea educaţiei culturale pe întreg parcursul vieţii; dezvoltarea cercetării în domeniul cultural şi în domeniile de intersecţie dintre cultură şi alte domenii, elaborarea de studii, rapoarte şi strategii în domeniul cultural; creşterea vizibilităţii şi notorietăţii municipiului Cluj-Napoca şi a scenei culturale clujene; sprijinirea tinerelor talente; creşterea expertizei şi profesionalismului sectorului cultural, sprijinirea dezvoltării organizaţionale a operatorilor culturali clujeni”, se arată în anunţul municipalităţii clujene. 

Data limită de depunere a dosarelor cu proiectele de finanţare nerambursabilă este 5 februarie 2019, la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, într-un exemplar precum și electronic (CD) sau online pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro secțiunea Administrație – Servicii online – Depune cereri – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive sau www.edirect.e-guvernare.ro. Evaluarea şi selecţia dosarelor depuse se va efectua în perioada 6 februarie – 15 martie 2019. Soluţionarea contestaţiilor depuse se va face de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în condiţiile legii.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>